Averea lui Coldea, pusă sub sechestru. Generalul Negru fuge din țară după ce și-a pierdut bunurile
Curtea de Apel București a decis să mențină sechestrul instituit pe mai multe bunuri care îi aparțin fostului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea. Măsura vizează, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, un cont deschis la CEC Bank cu aproximativ 500.000 de lei, precum și un apartament din Capitală și două locuri de parcare.
Instanța care l-a lăsat în libertate pe Florian Coldea a decis acum să îi mențină sub sechestru mai multe bunuri, printre ele un cont deschis la CEC Bank de 500.000 de lei. De asemenea, un apartament din Capitală și două locuri de parcare pe care le-ar deține.
Este o decizie luată de Curtea de Apel București ce poate fi contestată. E interesant cum se pune acest sechestru și se menține acum de către instanță pe bunuri relativ insignifiante din averea pe care o deține.
Pentru recuperarea prejudiciului, cei care anchetează și judecă acest caz ar trebui să se orienteze către locuința pe care o deține la Monaco, așa cum a dezvăluit presa în ultima perioadă.
Decizia instanței
„Tip solutie: Soluţionare
Soluția pe scurt: În baza art. 250 ind. 2 Cod de Procedură Penală constată legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii instituite prin ordonanțele din datele de 13.06.2025 și 16.06.2025 asupra bunurilor aparținând inculpaților COLDEA FLORIAN, DUMBRAVĂ DUMITRU, TRĂILĂ DORU FLOREL și TOCACI DAN-VICTOR, cât și a popririi instituite prin ordonanța din data de 15.01.2025 și menținută prin ordonanța din data de 13.06.2025 asupra sumelor de bani aparținând inculpaților COLDEA FLORIAN, DUMBRAVĂ DUMITRU și TRĂILĂ DORU FLOREL, date în dosarul nr. 52/1/P/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În cazul inculpatului COLDEA FLORIAN, menține măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța nr. 52/1/P/2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție din data de 13.06.2025 asupra bunurilor și a popririi instituite prin ordonanța nr. 52/1/P/2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție din data de 15.01.2025 asupra sumei de bani, astfel:
asupra sumei de 500.000,00 RON existentă în contul având IBAN: xx deschis la CEC BANK – pe numele inculpatului COLDEA FLORIAN;
asupra bunului imobil situat în municipiul București; împreună cu cota parte de 0,29% din părțile și dependințele comune ale imobilului bloc, precum și cota parte de 24,18 mp din dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, identificat cu numărul cadastral xx și înscris în cartea funciară nr. xx;
asupra locului de parcare numărul xx identificat cu numărul cadastral xx, intabulat în cartea funciară nr. xx împreună cu cota parte de 0,04% din părțile și dependințele comune ale imobilului bloc, precum și cota parte de 3,54 mp din dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, identificat cu numărul cadastral xx și înscris în cartea funciară nr. xx;
asupra locului de parcare numărul xx, identificat cu numărul cadastral xx, intabulat în cartea funciară nr. xx cu o suprafață utilă de 11,5 mp, împreună cu cota parte de 0,04% din părțile și dependințele comune ale imobilului bloc, precum și cota parte de 3,54 mp din dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, identificat cu numărul cadastral xx și înscris în cartea funciară nr. xx; până la concurența sumei totale de 9.372.124,02 lei (compusă din: 7.763.259,22 lei – ca urmare a săvârșirii de către Dumbravă Dumitru a infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activități cu complicitatea numiților Trăilă Doru-Florel și Coldea Florian, fără serviciile de consultanță juridică având ca beneficiar final pe SC Soceram SA și 1.608.864,80 lei – din săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență).
În cazul inculpatului DUMBRAVĂ DUMITRU, menține măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța nr. 52/1/P/2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție din data de 13.06.2025 asupra bunurilor și a popririi instituite prin ordonanța nr. 52/1/P/2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție din data de 15.01.2025 asupra sumei de bani, astfel:
asupra sumei de 500.000,00 RON existentă în contul având IBAN: xx deschis la CEC BANK – pe numele inculpatului DUMBRAVĂ DUMITRU;
asupra bunului imobil – compus din teren intravilan – livezi în suprafață de xx mp, identificat cu număr cadastral xx (nr. cadastral vechi xx), înscris în cartea funciară nr. xx;
asupra bunului imobil situat în localitatea xx, compus din teren (împrejmuit cu gard din lemn și plasă metalică) în suprafață de 1.161 mp – identificat cu număr cadastral xx și construcție (locuință) P+1E pe structură ușoară în suprafață desfășurată de 135 mp (suprafață construită la sol: 67 mp) – identificată cu număr cadastral xx; înscrise în cartea funciară nr. xx;
asupra bunului imobil (teren intravilan) în suprafață de 2.590 mp (compus din teren intravilan curți construcții în suprafață de 1.000 mp și teren intravilan arabil în suprafață de 1.590 mp) situat în comuna xx, identificat cu număr cadastral xx fiind înscris în cartea funciară nr. xx; până la concurența sumei totale de 9.962.596,10 lei (compusă din: 8.353.731,30 lei – ca urmare a săvârșirii de către acesta a infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activități cu complicitatea numiților Trăilă Doru-Florel și Coldea Florian și 1.608.864,80 lei – din săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență);
În cazul inculpatului TRĂILĂ DORU FLOREL, menține măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța nr. 52/1/P/2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție din data de 13.06.2025 asupra bunurilor și a popririi instituite prin ordonanța nr. 52/1/P/2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție din data de 15.01.2025 asupra sumei de bani, astfel:
asupra sumei de 500.000,00 RON existentă în contul având IBAN: xx deschis la CEC BANK – pe numele inculpatului TRĂILĂ DORU FLOREL;
asupra bunului imobil situat în orașul xx, identificat cu număr cadastral xx, înscris în cartea funciară xx sub nr. xx; împreună cu o cotă parte indiviză de 3,27%, respectiv suprafața indiviză de 4,84 mp din suprafața totală ce reprezintă părțile componente din imobil (platformă acces, hol și casa scării parter + etaje 1-7, lift, podeste) care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună, precum și cota indiviză de 3,27%, respectiv suprafața indiviză de 9,45 mp din dreptul de proprietate asupra terenului aferent blocului în suprafață de 289,00 mp, identificat cu numărul cadastral xx, înscris în cartea funciară xx sub nr. xx și cotă parte indiviză de 1/45, respectiv suprafața indiviză de 1,8 mp din terenul intravilan situat în orașul xx, cu destinația alee de acces, județul xx, în suprafață totală de 81,00 mp, identificat cu număr cadastral xx, înscris în cartea funciară xx sub nr. xx, până la concurența sumei totale de 9.962.596,10 lei (compusă din: 8.353.731,30 lei – ca urmare a săvârșirii de către Dumbravă Dumitru a infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activități cu complicitatea numiților Trăilă Doru-Florel și Coldea Florian și 1.608.864,80 lei – din săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență);
În cazul inculpatului TOCACI DAN-VICTOR, menține măsura asigurătorie a sechestrului, instituit prin ordonanța nr. 52/1/P/2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție din data de 16.06.2025 asupra bunurilor inculpatului, astfel:
asupra bunului imobil situat în municipiul xx, identificat cu număr cadastral xx (număr cadastral vechi xx), înscris în cartea funciară nr. xx (număr CF vechi xx) compus din 3 (trei) camere de locuit și dependințe (hol, baie, bucătărie, grup sanitar) împreună cu o cotă parte indiviză de 2,41%, respectiv suprafața de 20,11 mp, aferentă apartamentului, din părțile și dependințele comune ale imobilului, precum și cotă parte indiviză de 2,25%, respectiv suprafața de 13,55 mp din terenul în suprafață totală de 600 mp pe care este construit întregul imobil, până la concurența sumei totale de 438.000 lei.
Respinge contestațiile formulate de inculpații DUMBRAVĂ DUMITRU – decedat – prin reprezentant – și TRĂILĂ DORU FLOREL, împotriva Ordonanței din data de 13.06.2025, dată în dosarul nr. 52/1/P/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, ca nefondate. În baza art. 275 alin. 2 C. proc. pen. obligă contestatorul inculpat TRĂILĂ DORU FLOREL, la plata sumei de 700 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate cu ocazia soluționării contestației, iar cheltuielile generate de contestația inculpatului DUMBRAVĂ DUMITRU – decedat – rămân în sarcina statului, în acord cu dispozițiile art. 275 alin. 3 C. proc. pen. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței azi, 09.12.2025.”