Atenție, șoferi! Permisul străin nu mai poate fi recuperat începând din martie dacă nu respectați această regulă
Șoferii care dețin permise de conducere eliberate de autorități străine nu își vor mai putea recupera documentul reținut de polițiștii rutieri fără să achite integral amenda primită în România. Măsura este prevăzută în Ordonanța de Urgență nr. 7/2026 și va intra în vigoare la 27 martie 2026.
Actul normativ stabilește că titularul unui permis eliberat de o autoritate străină, împotriva căruia s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce, poate solicita restituirea documentului înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucrătoare înainte de a părăsi teritoriul României, doar dacă prezintă dovada achitării amenzii care a determinat sancțiunea.
Proiect similar depus în Parlament
Ordonanța a fost oficializată pe 25 februarie și face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri privind reforma administrativă și creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale.
Anterior, pe 23 februarie, parlamentari din coaliția de guvernare au depus la Senat o inițiativă legislativă cu un obiectiv similar, respectiv condiționarea recuperării permisului străin de plata amenzilor rutiere. În contextul adoptării OUG 7/2026, este posibil ca proiectul de lege să fie retras.