MENIU

Atac dur al președintelui PNL la adresa lui Tăriceanu: ”Cred că e senil!”

Președintele PNL, Ludovic Orban l-a făcut pe Călin Popescu Tăriceanu ”senil”, după ce acesta, prezent ieri la Satu Mare, a afirmat că PNL a făcut un crez din a denigra poporul român.

”Cred că e senil, cred că l-a bătut soarele în cap, cred că respirând atât de des aproape de Dragnea s-a contaminat de ruperea de realitate, ca să nu spun nebunia lui Dragnea”.

”De la domnul Tăriceanu aș vrea să aflu de ce, după șase luni de zile, o cerere de începere a urmăririi penale împotriva domniei sale într-un dosar extrem de serios zace în sertarul Senatului condus de el fără a fi dezbătut și a i se da votul.
O considerăm o formă de obstrucționare a Justiției, o formă de împiedicare a derulării anchetei și, de fapt, o formă a amnistie și grațiere, așa cum dorește și Dragnea, la fel și Tăriceanu își dorește o amnistie și grațiere și iată de ce Referendumul convocat de președintele României este salutat și permite cetățenilor români să spună foarte clar că nu acceptă sub nicio formă ca cei care au jefuit România să scape de pedeapsă”, a spus Orban.

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, s-a aflat în această după-amiază, vineri, 17 mai, în municipiul Satu Mare, unde a participat la o conferință de presă alături de liderii locali ai partidului.

 

Realitateadesatumare.net

Mai multe articole despre:
Tăriceanu PNL Ludovic Orban