MENIU

„Asta e sinucidere!" Ordinul de ultim moment dat de Putin Armatei de la Moscova

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Președintele rus Vladimir Putin a cerut Ministerului Apărării să pregătească un nou plan pentru o ofensivă pe scară largă în Ucraina, inclusiv o nouă încercare de a cuceri capitala Kiev, relatează iStories, citând o sursă din armată, scrie The Moscow Times. Potrivit sursei publicației independente, starea de spirit în rândul militarilor a ajuns la stadiul de „panică", un cuvânt folosit chiar de ofițeri. 

„Planurile de a ataca din nou Kievul sunt, într-adevăr, în curs de elaborare, dar numai pentru că așa cere conducerea țării. Nimeni nu crede în punerea în aplicare a acestor planuri, ar fi o sinucidere", a declarat sursa citată.

Reamintim că prima încercare de cucerire a capitalei ucrainene, făcută curând după declanșarea invaziei ruse, în 24 frbruarie 2022, s-a transformat într-un fiasco cu numeroase victime.

Dar prăbușirea speranțelor unui blitzkrieg victorios s-a dovedit a nu fi un motiv sufiecient pentru a schimba mentalitatea președintelui Putin, pentru care cucerirea Ucrainei devenise o idee fixă.