Apelul lui George Simion, în fața tăvălugului de taxe pregătit de noile autorități: „Important este să nu îi lăsăm să fure”
George Simion a transmis un nou mesaj cu privire la cele ma noi mișcări de pe scena politică și economică din România.
„Dragii mei, mai devreme sau mai târziu vom ajunge la guvernare și vom conduce România așa cum trebuie. Din păcate, dacă vom mai avea o țară cu acești incapabili care se pregătesc să crească taxele pentru a ajuta în continuare Republica Moldova și Ucraina, și pentru schimbările climatice, și pentru război.
Când am spus că oamenii trebuie să iasă în stradă democratic, am spus că trebuie evitate bălile de sânge. Ei mi-au luat inclusiv acea declarație și au manipulat opinia publică. Nu sunt niciunii la inundații. Eu fac ce mi-ați spus voi. Nu mă duc, și îi las pe ei să vadă românii diferența clară. Voi fi la cimitirul de onoare al eroilor români din Franța, îl salutăm și pe prietenul Macron cu această ocazie și îi aducem aminte că nu e frumos să se implice în alegerile altor state.
George Simion, întâlnire de gradul zero cu principalul reprezentant al SUA în România
Voi fi alături de românii din Madrid la acest sfârșit de săptămână, și alături de prietenii noștri din Varșovia care trebuie să câștige alegerile. Este exact sistemul creat de ei, cei care au aplaudat CCR-ul pentru decizia neconstituțională și pentru faptul că au dat lovitură de stat. Asta vor ei, să fure, ați văzut un Nicușor Dan care nu-mi răspundea la dezbateri sau la întrebări, nu spunea despre Matei Păun, cel care s-a prezentat și la petrecere, și la inaugurare, reprezintă exact sistemul care a distrus România timp de 30 de ani.
Să nu disperăm, să nu vă împacientați, vine vremea noastră. Important este să nu îi lăsăm să fure, să nu îi lăsăm să vă bage mâna în buzunar prin taxele și impozitele pe care vor să vi le ia, pentru a menține pensiile speciale și privilegiile pe care acești hoți care au distrus România le au.
Trebuie să le tăiem privilegiile, trebuie să scoatem sinecurile din instituțiile publice, și nu funcționarii și bugetarii care muncesc cinstit acolo și care sunt batjocoriți, trasi pe dreapta, marginalizați, excluși.
Avem multă muncă, dragii mei, de asta vă aștept în AUR.
Luna iunie va fi luna membrilor noi, mă aștept la o dublare a eforturilor noastre, vedeți că suntem în topul preferinței românilor, nu trebuie să așteptăm trei ani jumate, este momentul să ne organizăm din ce în ce mai bine. De aceea, contez pe mai bine de 5 milioane și mai mult de români care au știut ce trebuiau să facă pe 18 mai. Lupta noastră abia acum începe și trebuie să se termine cât mai repede cu o victorie a românilor, nu cu așa-zișii pro-europeni.