Apel fals la 112 inspirat de un trend din mediul online. Adolescentă din Vrancea, amendată de polițiști
O adolescentă din Vrancea a fost amendată cu suma de 1.000 de lei după un apel fals la 112. Fata a sunat la serviciul de urgenţă pretinzând că a fost răpită de un bărbat şi transportată în Galaţi. Minora a recunoscut că a recurs la apelul fals pentru a urma un aşa-zis „trend” de pe reţelele de socializare.
Potrivit IPJ Vrancea, în urma mobilizării echipajelor din cadrul Centrului Operaţional şi Secţiei de Poliţie Rurală Odobeşti, s-a stabilit că nu a existat nicio situaţie reală de pericol.
Pentru fapta sa, adolescenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei. Totodată, şi reprezentantul legal al tinerei, o femeie din aceeaşi localitate, a fost amendată cu 500 de lei.
Poliţiştii atrag atenţia că apelurile false la 112 pot avea consecinţe grave, întrucât mobilizează inutil resurse care ar putea salva vieţi. Legislaţia în vigoare prevede sancţiuni între 2.000 şi 4.000 de lei sau muncă în folosul comunităţii pentru alertarea falsă a agenţiilor de intervenţie.
Autorităţile fac apel la utilizarea responsabilă a numărului unic de urgenţă şi îi îndeamnă pe părinţi să le explice copiilor importanţa acestui serviciu vital.