MENIU

Apar 19 meserii noi în România. „Îngrijitor de câini” se află printre ocupațiile care vor fi recunoscute oficial

„Îngrijitor de câini” se află printre ocupațiile care vor fi recunoscute oficial

Piața muncii din România se schimbă rapid, iar autoritățile pregătesc o actualizare importantă a Clasificării Ocupațiilor din România (COR), care va include 19 meserii noi, adaptate noilor tendințe și inovații tehnologice. Aceste profesii reflectă evoluția unor domenii precum IT, sport, știință și artă, marcând o etapă esențială în recunoașterea oficială a unor ocupații moderne și neobișnuite.

Proiectul Ministerului Muncii, aflat acum în faza de transparență decizională, propune includerea în COR a unor ocupații noi, majoritatea provenind din industria jocurilor video. Printre acestea se numără animatorul, artistul digital 2D și 3D, designerul de nivel pentru jocuri digitale și coordonatorul de echipă pentru testarea jocurilor video.

Pe lângă aceste profesii legate de tehnologie, în lista noilor ocupații figurează și instructorul de pilates, o disciplină sportivă în plină expansiune în România. Alte meserii noi apar în domeniile științei și artei, iar surprinzător, pe listă se regăsește și meseria de îngrijitor de câini.

Meserii grele, dar bine plătite: joburile de care fug mulți, dar care pot aduce până la 100.000 de euro anual

După aprobarea proiectului, aceste meserii vor fi recunoscute oficial, iar lista poate fi extinsă până la publicarea în Monitorul Oficial cu alte profesii ce vor răspunde nevoilor pieței muncii.

Meserii „ciudate” deja existente în COR

COR cuprinde deja o gamă largă de ocupații, unele considerate neobișnuite. Printre acestea se numără fazanierul – crescător de păsări, discotecarul, persoana responsabilă cu organizarea și gestionarea arhivei și conținutului pentru biblioteci, sau hahamul, specialist în religie care păstrează și transmite tradițiile și credințele sacre.

De asemenea, în catalog există și „valorificatorii de glande”, adică operatorii care controlează mașinile folosite în procesul de sacrificare a animalelor în industria alimentară. Tot în COR este inclusă și meseria de ghemuitor, muncitor calificat în realizarea produselor artizanale din textile, piele și materiale similare, precum și defectologul, specialist care formează elevii cu nevoi speciale.

Piața muncii pentru tinerii FĂRĂ diplomă de BAC: ce opțiuni au la îndemână