MENIU

Anunț surpriză de la Auchan. Ce vor face clienții

Anunț surpriză de la Auchan. Ce vor face clienții

Auchan România a remodelat magazinul real din Târgu Mureş sub formatul Auchan City, al cincilea de acest tip al reţelei, şi îl va redeschide joi, potrivit unui anunţ al retailerului.

Auchan. Acesta este al doilea hipermarket Auchan din Târgu Mureş. Retailerul mai deţine magazine Auchan City, caracterizate prin suprafeţe mai mici, în Braşov, Bucureşti, Constanţa şi Iaşi.

Cu un program al deschiderilor de trei magazine Auchan pe lună, compania urmează să finalizeze programul rebrandingului hipermarketurilor real la sfârşitul lunii aprilie. Magazinele rămase de remodelat sunt situate în Bacău, Bucureşti - AFI Cotroceni, Deva, Galaţi şi Timişoara Nord.

Auchan. Tranzacţia Auchan-Real a fost finalizată pe 12 septembrie 2013, ca urmare a acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între grupul Auchan şi Metro Group şi a validării primite din partea Consiliului Concurenţei, la sfârşitul lunii iulie.

Anterior, retailerul a anunţat că va rebrandui cele 20 de hipermarketuri Real în mai puţin de un an, cu o investiţie de 40 milioane euro.

Auchan România, în noua sa dimensiune, are 31 de magazine deschise şi alte două în construcţie, o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 metri pătraţi, peste 10.000 de angajaţi, 3 platforme logistice, 70 milioane de clienţi anual şi o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe.

Compania devine, astfel, unul dintre cei mai mari cinci angajatori privaţi din România şi a doua reţea de comerţ ca suprafaţă totală de vânzare la nivel naţional.

În prezent, Auchan gestionează la nivel mondial 834 hipermarketuri integrate şi 362 de centre comerciale şi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 62,1 miliarde euro, cu taxe.

Mai multe articole despre:
hipermarket Real Auchan Auchan Tîrgu Mureș