MENIU

Anchetă la Spitalul din Giurgiu după ce doi pacienți cu COVID-19 au făcut întreceri în cărucioare pe hol

Este anchetă la Spitalul Județean după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini în care doi pacienți aflați în cărucioare cu rotile fac întrecere pe holul secției de boli infecțioase. Cei doi sunt infectați cu SARS COV 2.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu a confirmat că imaginle cu cei doi pacienti care se întrec din carucioare sunt surprise în secția de boli infecțioase a instituției medicale pe care o conduce, iar cei doi protagonisti sunt confirmati pozitiv cu noul coronavirus.

Conducerea spitalului spune că pacienții nu au voie să iasă din saloane, ei aflându-se intr-o zonă “roșie” a spitalului, iar protocolul prevede ca personalul medical să stea într-un alt spațiu, dintr-o „zonă verde”.

De aceea cadrele medicale au observat ce se întâmplă mai târziu și le-au interrupt celor doi distracția.

Conducerea spitalului a sesizat poliția și a declanșat și o anchetă internă, pentru a vedea cum s-a putut întâmpla acest lucru. Asadar, ancheta va stabili în cele din urmă dacă a fost vorba despre o neatenție sau neglijență a cadrelor medicale.

În județul Giurgiu sunt confirmate pâna acum cu noul coronavirus 64 de persoane.

Mai multe articole despre:
giurgiu coronavirus