MENIU

Alți sezonieri români au fost repatriați după testele negative COVID-19. Anunțul MAE despre starea celor rămași în Germania

Complex rezidențial pentru sezonieri fermă Germania Foto: DPA/Br.de

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, luni, că au mai fost repatriați încă 42 de sezonieri români de la ferma din regiunea Dingolfing-Landau, Germania. Aceștia au revenit în țară sâmbătă, 8 august, pe cale rutieră, și se adaugă celor 153 reveniți, pe cale aeriană, cu o zi înainte, pe 7 august. În acest moment, la ferma germană mai sunt peste 140 de cetățeni români.

 

În continuarea informațiilor comunicate în data de 7 august a.c. cu privire la testarea pozitivă a unor lucrători care își desfășoară activitatea la o fermă din regiunea Dingolfing-Landau, Republica Federală Germania, MAE a precizat, luni, că, „potrivit informațiilor comunicate de partea germană Consulatului General al României la München, autoritățile bavareze au inițiat o procedură de repatriere voluntară a cetățenilor români care dețin trei teste negative succesive pentru infecția cu SARS-CoV-2, precum și a celor care inițial au fost testați pozitiv și care au încheiat perioada de izolare prevăzută de legislația germană”.

În acest context, MAE precizează că „42 de cetățeni români care dețin trei teste negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 și au finalizat perioada de izolare prevăzută de legislația germană și care și-au exprimat dorința de a reveni în România, au fost repatriați pe cale rutieră, în cursul zilei de 8 august a.c., costurile fiind suportate de către autoritățile germane. Aceștia se adaugă celor 153 de cetățeni români, lucrători în cadrul aceleiași ferme, care au revenit în țară la 7 august a.c., cu o cursă aeriană tip charter, în condițiile în care dețineau trei teste negative pentru COVID-19 sau au finalizat perioada de izolare prevăzută de legislația germană”.

Cei 42 de români se adaugă celor 153 repatriați anterior, la sfârșitul săptămânii trecute. Este vorba de cei 153 de români de la aceeași fermă, care și-au exprimat dorința de a reveni în România. Cei 137 de cetățeni români, care dețin trei teste negative, și alți 16, care au fost confirmați inițial pozitiv și au finalizat perioada de izolare prevăzută de legislația germană, au fost repatriați, în cursul zilei de 7 august a.c., cu o cursă aeriană tip charter, costurile fiind suportate de către autoritățile germane, potrivit MAE.

Până vineri, 7 august, la ferma din Germania mai erau 186 de sezonieri români, dintre care 55 au fost testați negativ și 131 testați inițial pozitiv și care și-au încheiat perioada de izolare. După repatrierea celor 42 au mai rămas 144 de români la ferma din regiunea Dingolfing-Landau.

Consulatul General al României la München continuă dialogul cu autoritățile germane, cu reprezentanții companiei angajatoare și cu lucrătorii români din cadrul fermei și acordă asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19, mai precizează MAE.

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la München: 0049 089553307 și 0049 08998106143, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al Oficiului consular: 00491602087789.