MENIU

Alertă maximă de urs în orașe: Oamenii, baricadați în case de frica animalelor - Un urs căutat cu drona în Ploiești, o ursoaică și 2 pui, în Sinaia

Este alertă maximă din cauza urșilor. În Ploiești, Buzău și Sinaia mai multe animale sălbatice au fost văzute pe străzi. Oamenii s-au speriat și au sunat de urgență la 112.

La Ploiești autoritățile au intervenit cu drone cu termoviziune pentru a căuta animalul care a fost văzut în partea de nord a orașului. Iar la Sinaia, oamenii au anunțat autoritățile că au văzut pe stradă o ursoaică cu doi pui. 

Ursul a fost văzut sâmbătă în jurul orei cinci dimineața de un localnic care s-a speriat și a sunat la numărul de urgență 112. 

Nu este prima oară când urșii au pătruns în orașul Ploiești. În urmă cu două săptămâni, un alt urs s-a plimbat liber pe străzile orașului și a scăpat de autorități, inclusiv după ce a fost tranchilizat. 

Alertați de localnic, la fața locului au venit jandarmii și polițiștii, însă nu au mai găsit ursul. Autoritățile folosesc o dronă pentru a căuta fiara. Primarul din Ploiești este cel care coordonează operațiunea de depistare și prindere a animalului, potrivit Realitatea PLUS.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova a precizat că, în jurul orei 05.00, a fost primită o sesizare prin apel la numărul unic de urgenţă 112 prin care a fost semnalată prezenţa unui urs pe o stradă de la marginea municipiului Ploieşti, în zona rafinăriei Vega.

La faţa locului s-a deplasat o patrulă de jandarmi, fiind prezente şi autorităţi locale şi o patrulă de poliţie.

Căutările au continuat și pe timpul nopții, începând cu ora 22.00, când autoritățile au folosit inclusiv drone cu termoviziune pentru ca ursul să poată fi zărit. La acțiune a participat inclusiv primarul orașului Ploiești.

„Am inceput sa cautam. Deja incepusem sa mergem catre ziuă, dar am intrat in ce inseamna stufaris, am intrat in porumb, in partea cealalta nu am gasit absolut nimic.

Daca vorbim de un urs, prioritatea zero este sa vedem cum il tranchilizam si cum il transportam”, a anunțat primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici.

„Din cadrul ISU Prahova vor fi alocate următoarele mijloace: o autospecială pentru intervenţia la descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul echipajelor noastre au fost dislocate forţe din cadrul ISU Braşov. Aceştia vor acţiona cu o dronă dotată cu cameră de termoviziune”, mai arată ISU.

Reprezentantul AJVPS, Nicolae Ghiță, a relatat că s-a făcut în zonă „o verificare, am periat toata zona. Nu s-au gasit urme evidente pe sol, o sa vedem cu camera de termoviziune de pe zona daca se confirma.

Ursul cauta teritoriu a ajuns in zona noastra, ursii mai mari ii bat si ei sunt nevoiti sa caute teritoriu datorita interzicerii vanatorii aici, s-a ajuns probabil si mai rau”.

În aceeași zonă, în urmă cu câteva săptămâni, oamenii au mai semnalat prezența unui urs.

Ursul care a alarmat Ploieștiul și la sfârșitul lunii iulie nu a fost prins de echipele de intervenție. Acesta a scăpat chiar după ce a fost tranchilizat.

Locuitorii Ploiestiului au primit în noaptea de 25 iulie un nou mesaj RO-ALERT care-i anunța că ursul se afla la periferie. Autoritățile au încercat să-l captureze, dar ursul s-a ascuns într-un lan de porumb.

„L-am putut localiza cu ajutorul camerelor de termoviziune de la asociația vânătorilor. Am reușit să ne apropiem la o distanță rezonabilă și doctorul veterinar a tras cu arma cu tranchilizant. Din păcate, acesta nu își face efectul imediat. Sunt 500 de hectare cu vegetație și cu porumb și un teren în care se poate intra doar cu mașini de teren și nu puteam intra în porumb, pentru că riscam să îl călcăm", anunța atunci Daniel Nicodim, viceprimar municipiul Ploiești.

„Azi-noapte au fost căutări ale ursului. În continuare nu s-a reușit prin intermediul echipei de intervenție să fie capturat", a explicat și Gabriel Florian Albu, purtător de cuvânt Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, pe 25 iulie.

 

URSOAICĂ CU PUI PE STRĂZILE DIN SINAIA


Și în stațiunea montană Sinaia, mai mulți oameni au sunat la 112 și au spus că au văzut pe străzi o ursoaică cu doi pui. Autoritățile au transmis oamenilor mesaje de avertizare de tip RO- Alert. Alarma s-a dat sâmbătă seară, în zona Cumpătu.

Alerta de urs a fost dată în jurul orei 21.00.

"S-a emis mesaj RO-ALERT pentru a semnala prezența unei ursoaice cu 2 pui pe strada Gârbovei, în Sinaia", a informat ISU Prahova.

Nu este primul caz al apariției urșilor nici în Sinaia. Ei vin frecvent pentru a se hrăni din tomberoanele de gunoi.

Iar în urmă cu douî săptămâni o ursoiaică și puiul său au fost salvați după ce au căzut în fosa septică neacoperită a unui restaurant. 

Cele două animale au căzut în fosa neacoperită de la restaurantul Popas Alpin Cota 1400 Sinaia.

Ursoaica a reuşit să iasă, însă puiul a rămas blocat în fosă, autorităţile intervenind şi izolând zona pentru salvarea animalului.