MENIU

ALERTĂ la Spitalul Județean Vaslui. A dispărut înainte de autopsie!

<p>Accident grav &icirc;n V&acirc;lcea. A &icirc;ncercat să traverseze neregulamentar strada. Acum, este &icirc;n comă</p>

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui a demarat o anchetă, după ce un făt de 21 de săptămâni, care trebuia supus unui examen medico-legal nu a mai fost găsit în Secția de Obstetrică-Ginecologie a unității sanitare, fiind cel mai probabi aruncat ca deșeu biologic.

"A fost demarată o anchetă internă pentru a vedea cine se face vinovat de situația creată și vom lua măsurile necesare', a declarat, marți, pentru AGERPRES, managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Fătul s-a născut mort, după ce mama, o femeie în vârstă de 36 de ani a fost victima unei agresiuni, în acest caz reprezentanții Poliției dispunând efectuarea unui examen medico-legal pentru a stabili dacă între loviturile primite de femeie și decesul fătului a existat vreo legătură.

În cauză, polițiștii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă există legătură de cauzalitate între loviturile primite atunci de la cele două persoane și avort', a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Loredana David.

Mai multe articole despre:
null