MENIU

ALERTĂ în Delta Dunării! O specie invazivă de pește a fost descoperită. Oficial: "Nu e de joacă. Practic, mănâncă TOT"

Somonul african / Captură foto

ALERTĂ în Delta Dunării! Somnul african, o specie extrem de agresivă de peşte, a fost găsită în zonă, iar specialiştii avertizează că acesta ar putea afecta celelalte specii de peşte, inclusiv ultimele exemplare de sturion din România. Deocamdată nu este cunoscut modul cum a ajuns somnul african în Delta Dunării, pescarii mergând pe ideea că acesta ar fi putut să scape din crescătorii. 

Preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac, a declarat că într-o singură zi au fost capturate zece exemplare de somn african, relatează HotNews.ro.
 
“Din păcate, Delta Dunării se confruntă cu o nouă problemă, mai exact identificarea în apele interioare a unei specii de peşte noi, agresive asupra celorlalte specii de peşte, mai exact somnul african. Ieri au fost capturate zece exemplare în zona Dunărea Veche, exemplare destul de mari, care arată că răspândirea acestui tip de peşte este una destul de mare.
Ne confruntăm cu o problemă gravă asupra resursei piscicole din Deltă. Din discuţiile cu specialiştii rezultă că această specie de peşte este una foarte agresivă şi dacă nu se iau urgent măsuri vom avea mari probleme asupra resursei piscicole autohtone şi aşa mult diminuate”, a afirmat Ţibuleac.
 
Potrivit oficialului, o primă măsură ar fi informarea pescarilor despre această specie şi faptul că aceştia trebuie să reţină somnul african după ce l-au prins şi să nu-l mai redea mediului natural.
 
Preşedintele AMDTDD a mai declarat că autorităţile trebuie să afle cum a ajuns acest somn african în Delta Dunării: “Un mare semn de întrebare rămâne cum a ajuns această specie de peşte în Deltă şi sper ca autorităţile abilitate să intervină rapid pentru identificarea modalităţii în care somnul african a ajuns în apele interioare ale Deltei”.
 
Apariția somunului afircan a fost sesizată și de pesacari, nu doar de autorități. Oamenii spun că au prins în ultima perioadă mai multe exemplare din această specie extrem de agresivă  de pește.
 
Vorbim, practic, despre o specie invazivă, care poate afecta întreaga resursă piscicolă.
 
"E clar că nu este peşte de-al nostru. Merge pe uscat cu aripile din faţă. Cineva sigur l-a scăpat dintr-o crescătorie. În ultimele zile, am prins mai multe exemplare. Sunt morţi în vintire (unealtă de pescuit, n.red.) şi zilnic găsesc vreo trei",  afirmă un pesacar.
 
Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, s-a arătat convins că somnul african, găsit pe Dunărea Veche, a scăpat din crescătorii.
 
Gyorgy Deak, directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (INCDPM), atrage atenția asupra faptului că situația este cu atât mai grav, cu cât apariția somnului negru pune în pericol şi ultimele exemplare de sturion din România.
 
În plus de asta, Gyorgy Deak spune  că prezenţa somnului african în Deltă este un pericol pentru ihtiofauna zonei.
 
"Nu e de joacă cu această specie. Practic, mănâncă tot şi vom avea un declin la toate populaţiile de peşti. Dacă mănâncă orice, vă daţi seama ce se va întâmpla cu puii de sturion! Singura soluţie este să-l prinzi şi să-l elimini. Am înţeles, şi sper să fie adevărat, că iarna nu supravieţuieşte la temperaturi mai joase de 15 grade, dar chiar şi aşa trebuie luate măsuri urgente. Dacă mergem pe varianta aceasta, noi avem o zonă în care apă e caldă, el poate să supravieţuiască şi apoi să atace din nou. Trebuie luate măsuri urgente", a arătat directorul general al INCDPM.