MENIU

Alertă în Bulgaria: pliculețele cu nicotină fac ravagii în rândul adolescenților

Experții susțin că astfel de produse crează mult mai rapid dependența (Profimedia)

Utilizarea pliculețelor cu nicotină a devenit un fenomen alarmant în Bulgaria, unde autoritățile trag semnale de avertizare privind impactul asupra adolescenților. Popularitatea acestor produse a crescut exploziv, iar datele oficiale arată că 11% dintre tinerii bulgari cu vârste între 13 și 15 ani folosesc deja astfel de pliculețe.

În realitate, profesorii susțin că proporția este mult mai mare: „Copilul stă cu gura umflată, iar profesorul nu-i poate spune nimic”, avertizează cadrele didactice, care se confruntă zilnic cu fenomenul în sălile de clasă, scrie Aktualno.

Experții atrag atenția că aceste produse, vândute cu 6–7 euro bucata, conțin nicotină sintetică ce ajunge rapid în organism, provocând dependență accelerată și efecte severe asupra sănătății: creșterea tensiunii arteriale, palpitații, greață, risc de aritmii și probleme orale. Deși sunt promovate ca alternative „discrete” la fumat, specialiștii spun că nu există dovezi că ajută la renunțarea la țigări – dimpotrivă, favorizează consumul dublu.

Varianta propusă În Parlamentul bulgar, interzicerea comercializării către minori

Subiectul a ajuns în Parlamentul bulgar, unde mai multe partide – inclusiv BSP și Bulgaria Democrată – au depus proiecte de lege pentru interzicerea completă a comercializării pliculețelor cu nicotină.

Fenomenul începe să prindă contur și în România, unde pliculețele cu nicotină sunt tot mai vizibile în rândul tinerilor, fiind ușor de procurat online și greu de detectat în școli. În lipsa unei legislații clare, experții avertizează că România riscă să repete scenariul Bulgariei, unde autoritățile se confruntă acum cu o generație expusă unui produs legal, dar extrem de nociv.