Adolescentă de 13 ani, dată dispărută, găsită în casa unui bărbat de 36 de ani. Individul a fost arestat pentru viol
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Covasna care a dispărut de acasă pe data de 16 august a fost găsită de poliţişti în casa unui bărbat de 36 de ani. Minora l-a cunoscut pe individ în mediul online şi a fugit de acasă pentru a se întâlni cu el. Oamenii legii l-au arestat pentru viol.
”Minora în vârstă de 13 ani, dispărută de la domiciliu în data de 16 august 2025, a fost găsită. În urma activităţilor complexe desfăşurate pentru localizarea minorei, poliţiştii IPJ Covasna au reuşit, în după amiaza zilei de 17 august 2025, să o depisteze pe aceasta, într-o localitate din judeţul Covasna”, a transmis, miercuri, IPJ Covasna.
Poliţiştii au stabilit că minora a plecat de acasă pentru a se întâlni cu un bărbat de 36 de ani cu care începuse o relaţie online.
”De asemenea, din cercetări au reieşit date relevante cu privire la comiterea infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor, în cauză fiind dispusă reţinerea bărbatului de 36 de ani, bănuit de comiterea acestei fapte”, a mai transmis sursa citată.
În cursul zilei de marţi, bărbatul de 36 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol.
În acest caz, a fost deschis un dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţişti sub îndrumarea unui procuror.