MENIU

Admiterea la Academia de Studii Economice din București (ASE), sesiunea toamnă 2025. Programe universitare de licență, masterat și doctorat

Academia de Studii Economice din București, instituție de învățământ superior cu o solidă reputație academică și o contribuție semnificativă la formarea generațiilor de specialiști din multiple domenii importante pentru dinamica societății moderne, anunță organizarea sesiunii de toamnă a concursului de admitere la programe universitare de licență, masterat și doctorat, aferente anului universitar 2025–2026, pentru locurile rămase disponibile din sesiunea iulie a.c. Mulțumim celor peste 9.200 de candidați declarați admiși la ASE în urma concursului susținut în iulie și le urăm un parcurs universitar plin de reușite!

Înscrierile la programele de licență se realizează exclusiv online, în perioada 30 august - 2 septembrie a.c., prin platforma dedicată, care va fi deschisă pe site-ul oficial al universității. Întreg calendarul Admiterii poate fi consultat pe pagina instituțională dedicată Admitere licență. Invităm candidații să studieze planurile de învățământ de la fiecare facultate, astfel încât să-și facă opțiuni informate, în care se regăsesc aspirațiile lor reale.

Modalitatea de concurs este disponibilă pe pagina dedicată Admiterii la licență, care oferă informații complete, inclusiv precizări despre admiterea la programele facultății Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, care organizează examen scris la matematică, și la Facultatea de Drept, unde se susține examen scris la Limba română și Economie.

Pentru candidații la studiile universitare de masterat, înscrierile se vor desfășura pe platforma de admitere în perioada 30 august – 2 septembrie 2025. Candidații au la dispoziție informații detaliate despre modalitatea de admitere și oferta educațională pe pagina dedicată Admiterii la masterat. Biblioteca ASE asigură materialul bibliografic în format digital pentru examenul de admitere la programele de masterat, conform tematicii și bibliografiei de concurs, care poate fi solicitată la adresa de email admiteremaster2025@biblioteca.ase.ro, precizându-se facultatea și codul programului de masterat care vă interesează.

Pentru sesiunea de toamnă, platforma de înscriere la programele universitare de doctorat va fi deschisă în perioada 3 – 5 septembrie 2025. Candidații au posibilitatea de a alege programe în domenii fundamentale precum Științe economice, Drept și Științe administrative. Detaliile necesare se regăsesc pe pagina doctorat.ase.ro și pagina dedicată admiterii.

Toate informațiile referitoare la admitere, numărul de locuri disponibile pentru fiecare program de studii, dosarul de înscriere, etapele procesului de admitere, taxele de înscriere și de școlarizare etc. sunt accesibile pe site-ul oficial dedicat admiterii, precum și pe paginile de social media ale universității, Facebook și Instagram. Candidații sunt încurajați să consulte constant aceste surse pentru a rămâne la curent cu toate detaliile relevante. De asemenea, candidații au la dispoziție grupul de facebook gestionat de studenți ai ASE, unde pot obține informații utile despre procesul de admitere, viața studențească, opțiuni de cazare și alte facilități oferite de universitate. Aceste platforme oferă actualizări constante, răspunsuri la întrebări frecvente și resurse utile pentru toți candidații interesați.

ASE asigură studenților săi, în campusul său universitar aflat în centrul Bucureștiului, condiții moderne de studiu și cazare, despre care candidații pot afla accesând tur virtual al ASE, vizionabil și cu ochelari VR. Universitatea noastră sprijină studenții din afara Bucureștiului, oferindu-le  posibilitatea de a se caza în cămine moderne, cu aproximativ 5000 de locuri, dotate corespunzător și amplasate în zone centrale ale Bucureștiului, precum și de a beneficia de un meniu variat, la prețuri accesibile, la cantinele din campus. Numeroasele programe de mobilități de studiu și formare Erasmus+, precum și colaborarea cu profesori de la instituții de prestigiu din întreaga lume, conferă ASE-ului statutul de lider al învățământului superior economic, de business și de administrație publică la nivel național și regional. Acest statut de lider este recunoscut în numeroasele clasamente internaționale de prestigiu - Times Higher Education World University Rankings, ediția 2025, QS World University Rankings by Subject 2025 sau Shanghai Global Ranking of Academic Subjects, ediția 2024.

Nu ratați informațiile la zi despre admiterea la ASE! Accesați Chatbot ASE pentru a afla rapid tot ce vă interesează despre Admitere. ASE îți pune la dispoziție un Chatbot, pentru a naviga mai ușor printre informațiile referitoare la concursul de Admitere, dar și pentru a afla mai multe despre universitate.

Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul ASE: „Academia de Studii Economice din București vă oferă șansa unui viitor profesional de calitate, programele noastre de licență, masterat și doctorat fiind în strânsă corelare cu piața muncii, cu cerințele angajatorilor de top.  Relațiile parteneriale solide cu universități de prestigiu din străinătate, cu  firme și companii puternice constituie premisele unei pregătiri pentru o carieră de succes. Suntem o universitate deschisă către societate și către realitatea de azi și de mâine. Vă așteptăm să vă alăturați unei comunități universitare puternice, aliniată la cerințele viitorului, pentru o carieră sigură și de succes.”

Angajatorii apreciază studiile universitare oferite de universitatea noastră, iar diploma de absolvent al Academiei de Studii Economice constituie garanția unui viitor sigur, a unei cariere de succes și a unei bune inserții pe piața muncii, fapt confirmat și de influentul QS World University Rankings, unde ASE ocupă poziții fruntașe în țară. Astfel, 86% dintre absolvenții noștri își găsesc de lucru în primele 6 luni de la terminarea facultății în domeniul studiat, având oportunitatea de a-și clădi un viitor sigur și bine plătit.

La 112 ani de excelență academică, universitatea de la kilometrul zero al învățământului economic superior din România are un brand de notorietate și o comunitate puternică - 25 000 de membri și peste 350 000 de absolvenți - recunoscute la nivel internațional.

Mai multe articole despre: