MENIU

Adi de la Brad, guru al sectei Copiii Soarelui, a fost arestat. Ce le făcea fostul miner adeptelor în numele "emancipării spirituale"

Gurul „Copiilor Soarelui”, pe nume Ardelean Farcaş, un fost miner care a pus bazele unei comunităţi izolate din zona Bradului, a fost arestat preventiv după ce fostele sale adepte l-au acuzat de abuzuri.

Ardelean Farcaş (59 de ani), un aşa-zis guru al unei comunităţi izolate din zona Bradului, a fost reţinut de poliţişti, iar magistraţii au decis arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Bărbatul este anchetat pentru şantaj, viol, împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. 

"În 26 aprilie 2022, Poliţia Municipiului Brad a fost sesizată cu privire la apariţia în spaţiul public a unor informaţii cu privire la comiterea de infracţiuni contra libertăţii persoanei şi infracţiunii contra integrităţii sexuale, ce ar fi fost săvârşite în cadrul unei comunităţi (având statut de „asociaţie culturală”) dintr-o comună din apropierea municipiului Brad. În urma activităţilor investigative efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit că autoproclamatul lider spiritual al comunităţii, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a pus bazele unei comunităţi în care locuiesc diferite persoane, sub pretextul că slujesc „emancipării spirituale” (în relaţie cu persoanele de sex feminin, bărbatul este bănuit că ar fi comis, în mod repetat, fapte de hărţuire sexuală şi de viol). Totodată, acesta ar fi împiedicat accesul la învăţământul general obligatoriu a minorilor care trăiesc în cadrul comunităţii, aceştia nefiind înscrişi la nici una dintre unităţile de învăţământ ale statului român", a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

În luna aprilie 2022, într-un articol publicat de „Scena 9”, jurnalista Delia Marinescu a reclamat abuzuri la care Ardelean Farcaş ar fi supus pe unii dintre cursanţi.

"Foştii membri îl acuză pe Adi de la Brad de abuz sexual, abuz emoţional, exploatare prin muncă, izolarea de propriile familii, constrângerea de a nu merge la medic, de a trece copiii pe numele lui şi a nu-i trimite la şcoală. Şi în primul material documentasem abuzurile emoţionale ale liderului, care le indica oamenilor când au voie să facă sex sau să mănânce, care le recomanda să apeleze la obiectele şi poţiunile create într-un laborator improvizat în loc să meargă la medic şi care includea teorii ale conspiraţiei în meditaţie", informa publicaţia „Scena 9”.

Mai multe articole despre:
guru copiii soarelui secta ardelean farcas