MENIU

Acuzat de plagiat, premierul luxemburghez Xavier Bettel a anunțat că va renunța la diplomă

Xavier Bettel FOTO: Profimedia

Premierul luxemburghez Xavier Bettel a anunțat marți că va renunța la diploma postuniversitară de la Universitatea din Nancy (Franța) obținută în 1999, fapt care i-a adus acuzații de plagiat, potrivit AFP. 

Bettel a explicat că a luat această decizie pentru a înlătura orice îndoială asupra meritelor DEA (diploma de studii avansate) și pentru a evita pierderea încrederii în activitatea academică. 

„Regret această situație și cer Universității să-mi accepte scuzele și decizia”, a adăugat liderul liberal, șef al guvernului din 2013 în Marele Ducat.

Luni, Xavier Bettel a fost informat de Universitatea din Nancy cu privire la completările care urmează să fie făcute muncii sale pentru a putea profita de acest titlu de absolvent, au subliniat cele două părți.

Într-un comunicat de presă, Universitatea a explicat că, după o investigație efectuată de „misiunea sa de integritate științifică”, fostului student i s-a cerut „să-și retragă disertația DEA cât mai curând posibil pentru a include toate referințele lipsă și pentru a o alinia cu citarea curentă”.

Potrivit Universității, „mai multe părți ale documentului pot fi considerate o formă de plagiat deoarece nu sunt facute corect trimiterile”.

Reporter.lu afirmase că „mai mult de trei sferturi” din lucrarea scrisă în 1999 de Bettel, o lucrare de cercetare intitulată „Spre o posibilă reformă a metodelor de vot în alegerile pentru Parlamentul europene", au fost texte copiate de la alți autori sau necitate corect.

Xavier Bettel, în vârstă de 48 de ani, avocat de profesie înregistrat anterior la Baroul din Luxemburg, deține și un master în drept de la Facultatea de Drept din Nancy.

După acuzațiile de la reporter.lu în urmă cu trei luni, el pledase pentru eroarea tinereții susținând că a scris această lucrare „cu mai bine de douăzeci de ani în urmă” fără să cunoască toate regulile, dar a recunoscut că putea să facă lucrurile mai bine.