MENIU

Ironia sorții: ACUM este cel mai bun moment să iei un credit în franci elveţieni

Cei care au luat deja un credit imobiliar sau de consum în franci elveţieni în perioada de boom 2006-2008 în România, când cursul francului a fluctuat între 2,04 lei-2,32 lei/CHF, sunt într-o situaţie dificilă.

Chiar dacă dobânda de referinţă Euribor la franci a scăzut, creşterea cursului până astăzi la 4,43 lei/CHF, cuprinsă între 90 şi 117%, i-a lovit în plin.

În aceeaşi perioadă, cursul leu/euro a crescut de la 3,33 -3,68 lei/euro până la 4,5 lei/euro astăzi, adică un plus de 22-35%. La dolari, cursul a crescut de la 2,51-2,8 lei, până la 3,87 lei astăzi, adică 38-54%.

Retrospectiv, cei care au luat împrumuturi în euro sunt cei mai avantajaţi, inclusiv şi faţă de cei care au luat credite în lei.

"Dacă ne uităm la situaţia actuală, în care cursul francului este la 4,43 lei/CHF, adică 1,01 CHF/euro, aş risca să spun că poate pentru următorul deceniu, ironic, cel mai bine este să iei un credit în franci elveţieni, comparativ cu euro sau dolar", scrie Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar.

De ce? În acest moment, dobânda de referinţă Euribor la franc este de minus 0,37% la 3 luni. Dacă adăugăm o marjă de 4 puncte, rezultă o dobândă efectivă de 3,63% pe an.

Deja cursul francului a crescut cu 20-30% faţă de euro, iar politica băncii centrale din Elveţia de acum înainte este de a reduce această creştere. Mai multe pe zf.ro.

Mai multe articole despre:
credite franc elveţian franci francul elve'ian