MENIU

Acordul economic UE-Canada a eşuat, din pricina Belgiei

Acordul economic UE - Canada a eşuat, din pricina opoziţiei Belgiei. Anunţul a fost făcut de Ministrul Comerţului în Canada. Pentru a putea fi semnat, acordul economic are nevoie de unanimitate.

UPDATE: Comisia Europeană nu a renunțat la semnarea tratatului de liber-schimb cu Canada (CETA), în pofida eșecului ultimelor negocieri purtate, vineri, de această țară cu regiunea francofonă belgiană Valonia, care a blocat semnarea acordului, au declarat surse comunitare agențiilor EFE și Reuters.

"Negocierile începute în această dimineață cu guvernul regional din Valonia au intrat în impas (...) Comisia Europeană nu consideră că acesta este sfârșitul procesului ce deschide calea semnării tratatului încheiat între UE și Canada", a declarat una dintre aceste surse, relatează agerpres.ro.

Uniunea Europeană nu este pregătită să încheie un tratat de liber schimb cu Canada, a afirmat ministrul canadian al comerțului Chrystia Freeland, la ieșirea de la negocierile cu guvernul regiunii belgiene Valonia, informează Reuters, citat de Agerpres.

"Este evident pentru mine și pentru partea canadiană că UE nu este în acest moment capabilă de un acord internațional nici măcar cu o țară care are valori atât de europene precum Canada", a a afirmat Freeland, vizibil afectată de rezultatul negocierilor.

Reamintim că ridicarea vizele românilor pentru Canada sunt condiţionate de semnarea acordului economic UE - Canda.

"Sper că în câteva zile vom putea asista la găsirea unei soluţii, cu wallonii, prietenii noştri, deoarece cred că CETA este cel mai bun acord pe care am reuşit să îl negociem până în prezent", a declarat Jean-Claude Juncker, citat de EUObserver şi ITV, înainte de anunţul eşecului negocierilor.

Juncker a precizat că Acordul UE-Canada va permite eliminarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii români şi bulgari.

"Avem o propunere care prevede că obligaţiile privind vizele de călătorie vor fi eliminate pentru români şi bulgari de la 1 decembrie 2017. Liberalizarea vizelor va funcţiona doar dacă vom avea un acord între UE şi Canada, dacă acordul va fi adoptat. Sunt încrezător că va fi un acord şi, în al doilea rând, că prietenii noştri români şi bulgari vor reuşi să obţină eliminarea vizelor la care sunt îndreptăţiţi", a subliniat Juncker.