MENIU

Acordul de la Minsk. Cei patru șefi de stat s-ar putea reîntâlni săptămâna viitoare

Acordul de la Minsk, fragil dar încurajator

Preşedintele Francois Hollande a anunţat joi, la finalul summitului extraordinar de la Bruxelles, că membrii "formatului Normandia" s-ar putea întâlni din nou, săptămâna viitoare, în cazul în care implementarea armistiţiului de joi de la Minsk va impune acest lucru, relatează agenţia Tass.

Hollande a declarat că membrii "formatului Normandia" - el însuşi, cancelarul german Angela Merkel şi preşedinţii ucrainean Petro Poroşenko şi rus Vladimir Putin - vor păstra permanent contactul, pe telefon.

Dacă va fi nevoie, cei patru lideri se vor întâlni din nou, a subliniat şeful statului francez, potrivit Mediafax.

Preşedinţii rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroşenko şi francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au negociat la Minsk, începând de miercuri, de la ora 17.15 GMT (19.15, ora României), timp de aproximativ 16 ore, armistiţiul care urmează să intre în vigoare la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică (duminică, 0.00 ora Ucrainei şi a României).

Un set de măsuri pentru implementarea Acordurilor de la Minsk, adoptat joi, prevede retragerea artileriei grele atât de către forţele guvernamentale ucrainene, cât şi de către rebelii proruşi, cu scopul de a crea o zonă demilitarizată de 40 până la 150 de kilometri lăţime pe linia frontului din regiunea Donbas (est).

Zona de securitate care separă părţile aflate în conflict urmează să fie de cel puţin 50 de kilometri lăţime pentru artilerie, de 70 de kilometri pentru lansatoarele de rachete şi de 100 de kilometri pentru armamentul greu şi de 150 de kilometri pentru cel cu rază de acţiune lungă, ca rachete balistice Tocika-U, precizează documentul.

Acesta prevede ca retragerea armelor să înceapă duminică şi să se încheie în decurs de maxim 14 zile. OSCE se ocupă de implementarea armistiţiului pe teren şi îşi va folosi dronele şi observatorii pentru a verifica respectarea acordului.

Textul prevede şi o retragere a "trupelor străine, a armamentului greu şi mercenarilor" din Ucraina, sub monitorizarea OSCE, iar "grupările armate ilegale" urmează să fie dezarmate.

Înţelegerea reia punctele armistiţiului de anul trecut, inclusiv reforma politică în Ucraina pentru a asigura un statut special pentru regiunile separatiste şi reglementarea situaţiei de la frontiere. Statutul special cere ca Ucraina să adopte legislaţia necesară pentru oferirea, până la sfârşitul lui 2015, a unor privilegii permanente regiunilor Doneţk şi Lugansk.