MENIU

Acord privind cooperarea între Guvernul Ungariei şi etnicii unguri din Voivodina la Băile Tuşnad

<p>Premierul ungur Viktor Orban</p>

Premierul ungur Viktor Orban şi liderul Alianţei Ungurilor din Voivodina Istvan Pasztor au ajuns la un acord asupra cadrului şi conţinutului cooperării dintre Guvernul Ungariei şi etnicii unguri din Voivodina (Serbia), a anunţat duminică Biroul şefului Executivului, potrivit Mediafax.

Orban şi Pasztor s-au întâlnit la Băile Tuşnad, în partea centrală a României, a declarat Bertalan Havasi. Ei au căzut de acord asupra celor mai importante aspecte în politica de dezvoltare şi implementare a proiectelor susţinute în comun, a adăugat acesta.

Amândoi au salutat volumul mai mare de fonduri prevăzut în bugetul Uniunii Europene (UE) pentru perioada 2014-2020, destinate finanţării dezvoltării unor proiecte de către etnicii ungurii din Voivodina şi creşterii oportunităţilor unor afaceri interfrontaliere.

Orban a susţinut un discurs sâmbătă, în cadrul celei de-a 25-a ediţie a Universităţii de Vară Balvanyos, la Băile Tuşnad.