MENIU

Accident tragic în județul Iași. Un bărbat și soția lui însărcinată au murit-VIDEO

Accident tragic în județul Iași. FOTO: ISU

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a murit şi două persoane au fost rănite, marţi, într-un accident rutier grav produs pe DN 24, în judeţul Iaşi. Una dintre victime este o femeie însărcinată care este monitorizată de medici. 

”În această dimineaţă, echipajele de intervenţie au fost solicitate să acţioneze în cazul unui accident rutier produs pe DN 24, pe raza comunei Ciorteşti, în care au fost implicate două autoturisme. Din primele informaţii transmise de apelant (pompier din cadrul ISU Vaslui), în urma impactului au rezultat trei persoane implicate, dintre care una a rămas încarcerată şi nu prezenta semne vitale”, a transmis ISU Iaşi.

Reprezentanții instituției au anunțat că a fost confirmat decesul unui bărbat, conducător auto al unuia dintre autoturismele implicate. Bărbatul avea 45 de ani.

”O femeie însărcinată, aflată în acelaşi autoturism, conştientă şi neîncarcerată, a fost asistată medical la faţa locului şi preluată de echipajul de salvare aeriană (ESA), în vederea transportului la o unitate medicală de specialitate. Celălalt conducător auto este conştient, stabil, fiind evaluat şi preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, cu medic, pentru investigaţii suplimentare şi îngrijiri medicale”, au precizat pompierii.

Potrivit lor, femeia însărcinată are 40 de ani, iar cel de-al doilea şofer 36.

Echipajele ISU asigura măsurile specifice de prevenire a incendiilor la locul accidentului, precum şi sprijin pentru gestionarea situaţiei operative.

Circulaţia rutieră a fost blocată zeci de minute pe ambele sensuri de mers.

Mai multe articole despre:
Iasi accident barbat mort