MENIU

Accident pe DN 13, după coliziunea dintre un autocar şi un TIR

Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma coliziunii dintre un autocar în care erau şapte persoane şi un TIR, pe DN 13, în localitatea Ghendu din judeţul Mureş. Drumul este blocat pe o bandă.

Impactul s-a produs din cauza şoferului autocarului, care nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autovehiculul din faţă. În urma coliziunii au fost răniţi şoferul autocarului şi trei femei: una în vârstă de 37 de ani, din Bistriţa, alta de 55 de ani din Târgu-Mureş şi cealaltă, de 70 de ani, din Drobeta Turnu Severin, conform Mediafax.

În total, în autocar se aflau şapte persoane. Victimele au fost transportate cu ambulanţa SMURD la UPU Târgu- Mureş. La locul accidentului traficul rutier este blocat pe un sens şi se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Mai multe articole despre:
Accident pe DN 13