MENIU

Accident pe Autostrada A10, în Alba: trei autoturisme implicate și trei victime în urma impactului

Un accident rutier a avut loc joi seara, în jurul orei 18:50, pe Autostrada A10, în apropiere de Teiuș, județul Alba. În coliziune au fost implicate trei autoturisme, iar trei persoane au necesitat îngrijiri medicale la fața locului.

Trafic blocat pe sensul Alba Iulia - Turda

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, traficul rutier a fost blocat temporar pe sensul de mers Alba Iulia - Turda, din cauza accidentului produs la kilometrul 25 al autostrăzii.

Din primele date comunicate de polițiști, în eveniment au fost implicate trei autoturisme. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

Intervenția echipajelor ISU Alba

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, prin Detașamentul Alba Iulia. Salvatorii au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și cu un echipaj de prim ajutor pentru acordarea asistenței medicale victimelor.

Inițial, autoritățile au anunțat implicarea a două autoturisme, însă ulterior s-a confirmat că trei mașini au fost implicate în impact. Din fericire, nu au existat persoane încarcerate.

Trei persoane au fost asistate medical. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale

Potrivit reprezentanților ISU, trei persoane au suferit traumatisme minore și au fost evaluate medical la fața locului.

Ulterior, în jurul orei 20:50, IPJ Alba a precizat că evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.

Mai multe articole despre:
accident rutier accident a10 accident alba