Accident grav pe o șosea din România: o femeie în stare critică și un copil rănit, după ce au fost spulberați de o mașină
Un grav accident rutier a avut loc luni, în localitatea Forăști, județul Suceava, unde doi pietoni – o femeie și un copil – au fost loviți de un autoturism.
Ce au anunțat autoritățile?
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, impactul s-a soldat cu rănirea gravă a femeii, care a intrat în stop cardio-respirator.
Echipajele de salvare au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Paramedicii au început imediat manevrele de resuscitare pentru femeia aflată în stare critică.
În același timp, copilul, care era conștient în momentul sosirii echipajelor, a fost preluat de SMURD și transportat la spital pentru evaluare și îngrijiri medicale.
Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Poliția efectuează cercetări la fața locului.