MENIU

Accident grav între Cluj-Napoca şi Turda: Un microbuz s-a răsturnat, opt persoane au fost rănite

Microbuz răsturnat la Copăceni (sursă: Dej24.ro)

Opt persoane au fost rănite după ce un microbuz s-a răsturnat în afara carosabilului, pe șoseau dintre Cluj Napoca și Turda. Toți pasagerii s-au autoevacuat, fiind în evaluare medicală la fața locului pentru a se stabili dacă se impune transportul vreunuia la spital.

În urma apelului la 112, la fața locului intervin de urgență pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Avram Iancu” Cluj cu o autospecială și trei ambulanțe, potrivit dej24.ro.

”Salvatorii au găsit la fața locului microbuzul răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile, iar ocupanții ieșiți din acesta. Din primele evaluări, cele opt persoane sunt conștiente și cooperante, cu grade diferite de afecțiuni. Au fost suplimentate forțele care intervin la locul accidentului cu încă două echipaje SAJ”, a precizat ISU Cluj.

”Conducătorul de 26 de ani al unui microbuz care se deplasa în direcția municipiului Turda a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, vehiculul răsturnându-se în afara părții carosabile. La momentul producerii accidentului, în interiorul microbuzului se aflau opt persoane, din primele date, patru dintre acestea necesitând îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Cluj.