Accident grav în Simeria. Patru mașini au fost implicate. Trei persoane sunt rănite VIDEO
Trei persoane au fost grav rînite în urma unui accident între patru mașini care a avut loc pe Drumul Național 77, în Simeria, informează ISU Hunedoara.
În cele patru mașini să aflau în total șase persoane, iar cele trei persoane rănite erau conștiente la sosirea echipajelor de intervenție, dar prezentau diferite traumatisme care impuneau asistență medicală și transportul imediat la spital.
„La sosirea pompierilor, una dintre victime, un bărbat, era încarcerată. Salvatorii au intervenit imediat cu mijloace tehnice specifice descarcerării și au reușit cu succes extragerea acesteia, după care bărbatul rănit a fost preluat de ambulanța SMURD de tip C1 (Terapie Intensivă Mobilă) și transportat la UPU Deva. După ce li s-au acordat primele îngrijiri medicale, celelalte două persoane rănite, un bărbat și o femeie, au fost, de asemenea, transportate la spitalul din Deva cu cea de-a doua ambulanță SMURD prezentă la locul accidentului și cu o ambulanță SAJ”, precizează ISU Hunedoara.
Pompierii au asigurat atât măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, cât și curățarea carosabilului după transportul victimelor la spital.