MENIU

Accident grav în Satu Mare: o femeie și un copil au fost răniți

Accident grav în municipiul Satu Mare, unde o femeie în vârstă de 31 de ani și un copil de 11 ani au fost răniți, luni, după ce mașina în care se aflau a intrat în coliziune cu un alt automobil.

La fața locului au intervenit oamenii legii și au constatat faptul că un conducător auto în vârstă de 41 de ani a efectuat o manevră de întoarcere prin viraj, fără să se asigure. Astfel, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din Ungaria.

În urma impactului, pasagerii primului autovehicul, femeia și minorul, au fost răniți.

Conform presasm.ro, ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.