MENIU

Accident grav în județul Suceava. Trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau a intrat cu toată viteza într-un stâlp

Accident grav în județul Suceava. FOTO: ISU Suceava

Un accident rutier grav a avut loc luni, în municipiul Rădăuți, județul Suceava. Trei persoane au fost rănite, după ce mașina în care se aflau a intrat cu toată viteza într-un stâlp de pe marginea drumului. 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava a anunțat că toate cele trei persoane aflate în autoturism erau conștiente și cooperante, dar au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.

”La fața locului, au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. Cele trei victime au fost preluate de către autosanitare și transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, mai menționează informarea transmisă de ISU Suceava. 

Mai multe articole despre:
accident raniti Suceava