MENIU

Accident grav în Bistrița-Năsăud. Un bărbat de 26 de ani a murit într-un accident rutier - se afla pe o motocicletă care a fost lovită de o maşină

Accident grav în Bistrița-Năsăud. Un bărbat de 26 de ani a murit într-un accident rutier - se afla pe o motocicletă care a fost lovită de o maşină

Un bărbat de 26 de ani a murit, duminică seară, după ce motocicleta pen care se afla a fost lovită de o maşină, pe DN 17, în judeţul Bistriţa-Năsăud. 

”În această seară, mai multe echipaje din cadrul Biroului Rutier Bistriţa şi Serviciului Rutier Bistriţa-Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Naţional 17, în municipiul Bistriţa.

Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că la intersecţia Drumului Naţional 17 cu o stradă din Unirea, o femeie de 44 de ani, din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un tânăr de 26 de ani, din Bistriţa”, a transmis, duminică seară, IPJ Bistriţa-Năsăud.

Sursa citată a precizat că accidentul s-a soldat cu decesul tânărului de 26 de ani. Medicii sosiţi la faţa locului nu au reusşit să salveze victima care a intrat în stop cardio-respirator.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauza şi împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.