MENIU

Accident grav cu trei motociclete la intrare în Deva. Două persoane au fost rănite

Accident grav cu trei motociclete la intrare în Deva

Un accident grav, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc luni seară, la intrare în municipiul Deva. Două persoane au fost transportate la spital.

”În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria. Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcţionate de urgenţă, o ambulanţă SMURD B2, o ambulanţă SMURD C1, cu medic şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, anunţă, luni seară, ISU Hunedoara.

Potrivit reprezentanților instituției, în accident au fost implicate trei motociclete şi trei persoane.  

”Victimele au fost asistate medical la locul intervenţiei şi ulterior, două dintre acestea au fost transportate la spitalul din Deva pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, au transmis cei de la ISU. 
În acest caz, polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabiliească cauzele exacte în care s-a produs evenimentul rutier. 

Mai multe articole despre:
Deva accident motociclete