MENIU

Accident feroviar grav: Un tren a izbit din plin o persoană care se deplasa pe un scuter

Un accident feroviar grav s-a petrecut, în Sâmbăta Mare, în localitatea Ilva Mare din județul Bistrița-Năsăud. O persoană care se deplasa pe un scuter a fost izbită din plin de un tren, în jurul orei 17.50. Aceasta a murit pe loc, informează Vocea Transilvaniei.ro. 

La fața locului s-au deplasat imediat salvatorii Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, dar și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

Persoana care a murit pe loc după ce a fost lovită de un tren pe raza localității Ilva Mare era un bărbat în vârstă de 36 de ani. În ciuda manevrelor de resuscitare pe care medicii de la fața locului i le-au acordat bărbatului, acesta nu a mai avut nicio șansă.

Din primele informații, de vină pentru producerea accidentului feroviar ar fi chiar victima, deoarece nu s-ar fi asigurat la trecerea de cale ferată, semnalizată corespunzător. Polițiștii cercetează acum toate împrejurările în care s-a produs accidentul foarte grav.