MENIU

Accident cumplit în Sălaj. 3 victime, dintre care 2 minori, după ce căruța în care se aflau a fost izbită de o mașină

Sursa foto: IPJ Sălaj

Un bărbat de 69 de ani și doi minori au ajuns, vineri seară, la spital, după ce căruța în care se aflau a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, în localitatea Buciumi, județul Sălaj, potrivit realitateadesalaj.net. 

În urma impactului, trei persoane au fost rănite: un bărbat de 69 şi doi copii de 12 şi 15 ani, toţi ocupanţi în căruţă. Victimelor li s-au acordat îngrijiri de către echipajele medicale, potrivit ISU Sălaj.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii.

,,Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un autoturism, condus de un tânăr de 18 ani din comună, a intrat în coliziune cu o căruță condusă de un minor de 15 ani.

În urma evenimentului, trei persoane au suferit leziuni, respectiv tânărul care conducea atelajul și alte două aflate în căruță, un bărbat de 69 de ani și un minor de 12 ani.

Toți cei trei locuiesc în comuna Buciumi și au fost transportați la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate", a transmis Ioana Rusu, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj. 

Coducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Mai multe articole despre:
accident salaj victime accident caruta lovita