MENIU

Anchetă după accidentul aviatic de la Vădeni

Accident aviatic înfiorător, la Vădeni, Brăila

Anchetă penală în cazul incidentului aviatic de pe aerodromul Vădeni, în apropiere de Brăila. Procurorii au făcut deja primele cercetări la fața locului și încearcă acum să afle condițiile în care pilotul a ratat aterizarea. Au apărut şi imagini filmate imediat după prăbuşire.

Marcel Codiță, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați: „S-au recoltat probe biologice pentru determinarea îmbibației alcoolice, eventualei îmbibații alcoolice în sânge, dar rezultatele vor fi primite pe parcursul săptămânii ce urmează.”

Pilotul a fost dus la Spitalul Județean din Brăila, dar medicii au decis să îl transfere la spitalul Bagdasar Arsenie din Capitală.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.30, cand pilotul Marius Alexandru Iordan, în vârstă de 54 de ani, a ratat aterizarea şi aparatul ultrauşor s-a prăbuşit.

Cercetările au fost preluate de un procuror, iar cauza va fi investigată şi de Autoritatea Aeronautică Română.



Mai multe articole despre:
null