MENIU

Acatiste în limba română ascunse în Catedrala Hagia Sofia, din Istambul. Anchetă URIAȘĂ

Acatiste limba română/ Captură video

O anchetă a fost demarată după ce acatiste în limba română au fost găsite ascunse în lăcaşul de cult Hagia Sofia din Istanbul. Bilețele au fost descoperite după ce piatra s-a desprins de la baza blocului de marmură. 

Acatistele au fost descoperite de administratorii lăcașului de cult Hagia Sofia. Bucăţi din blocul de marmură, de la bază, s-au desprins. Piatra care fusese dislocată ascundea bileţele-acatist scrise în română, dar şi bileţele scrise în ebraică.

În acatistele scrise în română se cere sănătate și vânzarea unor apartamente:

„Doamne, te rog din tot sufletul ca să-mi dezlegi toate farmecele şi făcăturile şi duşmanii de pe mine. Dezleagă-mi apartamentul ca să-l vând şi cel de la Leava şi de la Chişinău”, scrie pe una dintre hârtii.

"Te rog, să ni se schimbe viaţa şi să mergem înainte. Noi merităm mai mult! Să ajungem la USA şi să am greencardul şi documentele, lucru, bani, fericire şi viaţa deplină, pereche, sănătate, familie şi numai bine", era scris pe o altă hârtie.

Toate bilețele ascunse au fost ridicate de polițiști.

Parchetul care a demarat ancheta a cerut Direcţiei Provinciale de Cultură şi Turism să examineze dacă bilețelele erau sau nu artefacte istorice.