MENIU

A venit iarna. Care sunt ceaiurile care alungă frigul extrem de rapid şi ne protejează sănătatea

A venit iarna. Care sunt ceaiurile care alungă frigul extrem de rapid şi ne protejează sănătatea

Deşi mai sunt doar câteva săptămâni până la venirea Paştelui, iarna şi-a reintrat în drepturi, de parcă am aştepta Crăciunul. Cu toţii ne dorim să ne încălzim repede, mai ales că afară temperaturile coboară cu uşurinţă sub limita îngheţului. 

Care sunt băuturile care ne pot încălzi rapid? Specialiştii ne recomandă să consumăm băuturi calde, să evităm alcoolul şi să nu petrecem foarte mult timp în ger. 

Iată câteva ceaiuri care, pe lângă faptul că sunt absolut delicioase, sunt şi benefice pentru organismul nostru, mai ales în perioadele reci. 

Ceaiul de cătină: Cătina este foarte bogată în vitamine. Din aceasta cauză, ceaiul de cătină poate înlocui o parte din vitaminele pe care le luăm vara, în special din fructe si legume proaspete. Pe de altă parte, cătina stimulează organismul să se încarce de energie și îl ajută să se adapteze mai ușor la trecerea bruscă de la căldura la frig. 

Ceaiul de măceșe: Fructele de măceș sunt vasodilatatoare, deci protejează vasele de sânge, dar aduc și un surplus de vitamina C. Ca şi ceaiul de cătină, cel de măceșe ajută organismul să se adapteze rapid la schimbările de temperatură și te ține departe de gripe și răceli, crescând imunitatea.

Ceaiul de coji de fructe: Din cojile de fructe (mere, portocale etc.), lăsate câteva zile la uscat, se poate face un ceai absolut delicios. Ceaiurile de coji de fructe sunt nu doar aromatizate, ci și pline de vitamine, iar în combinație cu iasomia, de exemplu, te încălzesc și îți conferă o stare de liniște, de bine.

Ceaiul de soc: Se știe că florile de soc au proprietăți diuretice, laxative și antinevralgice, provoacă transpirație abundentă, ajutând astfel la scăderea temperaturii. De aceea, ceaiul de soc este util în tratarea răcelilor, gripelor și bronșitelor, împiedică curgerea nasului și a ochilor. Este recomandat să fie consumat la debutul răcelii.

Ceaiul de tei: Ultimul, dar nu cel din urmă,este "banalul" ceai de tei, bun pentru răceli, dar şi pentru efectele sale calmante. 

Mai multe articole despre:
şoc ceai răceală măceşe