MENIU

A murit un mare dramaturg, autorul piesei "Amadeus"! O lume întreagă e în lacrimi

Dramaturgul britanic Peter Shaffer, care a câștigat un Oscar pentru cea mai bună adaptare a piesei sale 'Amadeus' în 1984, a murit luni la 90 de ani în Irlanda după "o scurtă suferință", a anunțat agentul său Rupert Lord, citat de AFP.

"Cu multă tristețe vă anunțăm moartea prietenului și clientului nostru Peter Shaffer când se afla în Irlanda alături de prietenii și membri familiei sale", notează reprezentantul său într-un comunicat publicat de Macnaughton Lord Representation, scrie Agerpres.

"Marele său prieten și impresar american Dennis Aspland a rămas cu el în Irlanda pe tot parcursul suferinței sale", se arată în comunicatul, care notează că dramaturgul a murit într-un spital din comitatul Cork, din sudul Irlandei.

Înainte de a primi Oscarul pentru Amadeus, Peter Shaffer fusese deja nominalizat la prețioasa statuetă pentru adaptarea pentru marele ecran a piesei sale 'Equus', scrisă în 1973 și pe care a montat-o apoi pe Broadway și la Paris în 1976.

Peter era fratele geamăn al lui Anthony Shaffer, decedat in 2001 și care a fost și el scenarist și regizor de teatru. Acesta a scris, printre altele, scenariile la "Frenzy", regizat de Alfred Hitchcock, The Wicker Man (1973) și "Moarte pe Nil" (1978).

Funeraliile private ale lui Peter Shaffer vor avea loc la Londra.

"El suferea în ultimul timp de probleme de sănătate dar era decis și totodată încântat să-și sărbătorească luna trecută împlinirea a 90 de ani în Irlanda, alături de familie și de prietenii apropiați", a precizat agentul său.

Mai multe articole despre:
dramaturg piesă Amadeus