MENIU

A murit doctoriţa chineză care i-a tratat pe Adrian Năstase şi Ion Iliescu

A murit doctoriţa chineză care i-a tratat pe Adrian Năstase şi Ion Iliescu

Doctoriţa Xiaoguang Wang, cel mai cunoscut specialist în acupunctură din România, a murit, vineri, 25 mai, la Spitalul Judeţean din Piteşti. Doctoriţa era stabilită din 1999 în România şi colabora cu mai multe clinici, având un cabinet şi la Piteşti. Printre pacienţii săi s-au numărat Adrian Năstase şi Ion Iliescu.

Doctorul Xiaoguang Wang era reprezentantă a medicinei tradiţionale chineze la Organizaţia Mondiala a Sănătăţii, fiind absolventă a Institutului de Acupunctură din cadrul Academiei de Medicină Tradiţională şi a Institului de Acupunctură şi Moxibustie din Beijing. În familia doctoriţei Wang, acupunctura se practica de 13 generaţii. Adică de peste 300 de ani. A tratat mii de pacienţi cu diferite afecţiuni medicale, iar lista de aşteptare era una foarte mare.

Este creditată cu vindecarea unor cazuri de cancer incipient, spondiloză, migrene, reumatism, obezitate şi altele. A publicat în China un studiu privind rezultatele tratamentului prin acupunctură în 95 de cazuri de scleroză multiplă.

Potrivit adevarul.ro, vineri seara, doctoriţa Xiaoguang Wang s-a prezentat la Urgenţe la Spitalul Judeţean Argeş, acuzând dureri de spate. Medicii i-au făcut o electrocardiogramă, al cărei rezultat a ieşit normal. Însă după un sfert de oră, doctoriţa s-a stins din viaţă. Surse medicale din cadrul Spitalului Judeţean Argeş au declarat că este posibil ca motivul decesului să fie un anevrism de aortă.

Doctoriţa îşi achiziţionase, în urmă cu câţiva ani, şi o casă în oraşul Ştefăneşti, pentru că îi plăcea judeţul Argeş. Doctoriţa originară din China era extrem de apreciată pentru activitatea sa şi pentru sfaturile pe care le acorda pacienţilor. Sute de personalităţi influente din România, de la foşti preşedinţi la oameni de afaceri şi vedete i-au cerut ajutorul. Printre cei care au fost trataţi de doctoriţa Wang se numără Antonie Plămădeală, fostul Mitropolit al Ardealului, fostul premier Adrian Năstase, fostul preşedinte Ion Iliescu, dar şi pacienţi veniţi de peste hotare.

Mai multe articole despre:
Xiaoguang Wang