MENIU

A fost descoperit adezivul care lipește oasele în doar două minute. Lipiciul promite să schimbe ortopedia din temelii

A fost descoperit adezivul care lipește oasele în doar două minute

O echipă de cercetători din provincia Zhejiang, China, a creat un adeziv medical capabil să repare fracturile osoase în numai 2-3 minute.

Produsul, denumit „Bone-02”, are potențialul de a înlocui implanturile metalice folosite în prezent și de a reduce drastic perioada de recuperare a pacienților.

Inspirație venită din natură

Coordonatorul echipei, profesorul Lin Xianfeng, chirurg ortoped la spitalul Sir Run Run Shaw, a explicat că ideea acestui adeziv a apărut din observarea stridiilor. Acestea reușesc să se fixeze extrem de puternic pe diverse suprafețe, chiar și în condiții umede, fapt care a inspirat dezvoltarea compoziției.

Cum funcționează „Bone-02”

Noul adeziv are două caracteristici cheie: fixează rapid osul și se absoarbe treptat în organism pe măsură ce acesta se vindecă. În acest fel, pacienții nu mai au nevoie de o intervenție suplimentară pentru îndepărtarea implanturilor, scrie ndtv.

Rezultatele testelor clinice

Testele de laborator, urmate de studii clinice pe mai mult de 150 de pacienți, au demonstrat că „Bone-02” oferă o rezistență similară cu cea a implanturilor metalice. Forța de lipire depășește 400 de livre, iar rezistența la compresiune se ridică la aproximativ 10 MPa.

De ce este diferit față de alte materiale existente

În prezent, în medicină sunt utilizate diverse materiale pentru cimentare și umplere osoasă. Totuși, acestea nu au proprietăți adezive. Încercările de a dezvolta „lipici pentru oase” au început încă din anii 1940, dar soluțiile de atunci nu puteau fi aplicate din cauza lipsei de biocompatibilitate.

Impactul asupra viitorului ortopediei

Noua invenție venită din China ar putea deschide calea către o schimbare majoră în ortopedie. „Bone-02” ar putea reduce numărul complicațiilor postoperatorii, riscul de infecții și nevoia unor operații suplimentare, oferind pacienților șansa unei recuperări mai rapide și mai sigure.

Suplimentele alimentare care pot fi toxice pentru creier și pe care multă lume le folosește. Avertismentul unui neurolog

Mai multe articole despre:
oase lipici adeziv oase ortopedia