MENIU

7 ani de la tragedia din Colectiv | Bobby Păunescu: „Nu consider că s-a făcut dreptate până în momentul acesta”

Bobby Păunescu, regizor și președinte ARMIS

Bobby Păunescu, regizor și președinte ARMIS, a vorbit, duminică seară, despre tragedia de la Colectiv care s-a produs în urmă cu șapte ani, dar și despre slujba religioasă care a fost oficiată astăzi, în fața clubului, de un sobor de 10 preoți. Acesta consideră că până în acest moment nu s-a făcut dreptate.

„E un moment deosebit de trist, șapte ani de la Colectiv. Justiția a găsit vinovați, până la un punct, eu nu cred că cei care au făcut spectacolul sunt principalii vinovați. Justiția trebuie să decidă. Dumnezeu va face dreptate. Nu consider că s-a făcut dreptate până în momentul acesta. Sper că cei care sunt în detenție acum, vinovați, nevinovați, să scrie, să spună tot ce știu despre toți, și cei care nu sunt în pușcărie. Să scrie tot ce știu.

Poate Dumnezeu îi va mai ierta. Dumnezeu are puterea să mai ierte. Dar toți cei care știu ce s-a întâmplat acolo... cred că este momentul să spună. Sunt 65 de victime, 65 de morți.

Toți cei care au ieșit să încerce să meargă la locul lui de muncă și să facă tot ce poate. Este vorba despre dumneavoastră, despre noi. Este vorba de o rușine imensă, pentru că acolo sunt oameni care sunt efectiv eroi. Oamenii ăia și-au lăsat rucsacul afară ca să intre și să mai salveze vieți, să mai scoată oameni afară.

Avem datoria să arătăm că nu suntem chiar de trei lei - și cu siguranță nu suntem - și că suntem o țară puternică, doar în felul ăsta vom putea demonstra generațiilor mai mari și mai mici că eroi sunt în continuare. Pentru eroii ăia, țara noastră, de exemplu, s-a jertfit, s-a luptat”, a precizat Bobby Păunescu, la un post TV.

7 ani de la tragedia din Colectiv

Astăzi, o slujbă religioasă a fost oficiată de un sobor de 10 preoți, în fața clubului Colectiv. Cu acest prilej a fost depusă și o coroană de flori din partea Patriarhului Daniel, în memoria celor 65 de morți.

Incendiul din Colectiv s-a produs în seara zilei de 30 octombrie 2015, în jurul orei 22:30, în incinta clubului amenajat într-o fostă hală a fabricii Pionierul, în sectorul 4 din București.

Incendiul s-a soldat cu 64 de morți (o parte au decedat în noaptea incendiului, o parte în spitale, în săptămânile care au urmat) și în jur de 150 de răniți, majoritatea mutilați pe viață.

În vara anului 2017, la aproape 2 ani de la incendiu, unul dintre supraviețuitori s-a sinucis.

10.000 de pacienți se prezintă anual la camerele de gardă ale spitalelor din România pentru leziuni de arsură, iar circa 4.000 de cazuri necesită internare pentru supraveghere și tratament de specialitate, se arată în raportul oficial al Ministerului Sănătății, elaborat în anul 2021.

Mai multe articole despre:
Bobby Paunescu