MENIU

4 iulie, Ziua Americii // Imagini în premieră cu John F. Kennedy și Richard Nixon, scanate de pe negativele originale. Exclusiv realitatea.net

4 iulie, Ziua Americii // Cu ocazia Zilei Americii, realitatea.net publică în premieră imagini de arhivă cu doi foști președinți ai Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy și Richard Nixon, scanate de pe negativele originale

4 iulie, Ziua Americii // Pe 4 iulie 2018, americanii sărbătoresc 242 de ani de la adoptarea Declarației de Independență, prin care 13 colonii, care aparțineau la acea vreme Imperiului Britanic, și-au proclamat suveranitatea, devenind state independente, ulterior dând naștere la ceea ce astăzi sunt Statele Unite ale Americii.

Cele 13 colonii care s-au revoltat împotriva imperiului Britanic au fost: Province of Massachusetts Bay (astăzi Massachusetts şi Maine), Province of New Hampshire, Colony of Rhode Island și providence Plantations, Connecticut Colony, Province of New York (astăzi, New York și Vermont), Province of New Jersey, Province of Pennsylvania, Delaware Colony, Province of Maryland, Colony and Dominion of Virginia (astăzi Virginia, Kentucky și West Virginia), Province of North Carolina, Province of South Carolina și Province of Georgia.

De fapt, Congresul a votat declararea independenței cu două zile mai înainte, pe 2 iulie 1776, dar ratificarea declarației a avut loc pe 4 iulie 1776. Documentul original este expus în clădirea Arhivelor Naționale de la Washington.

Cu prilejul acestei zile istorice pentru America, site-ul realitatea.net le oferă cititorilor fotografii rare cu John F. Kennedy și Richard Nixon, scanate de pe negativele originale. Imaginile provin din colecția jurnalistului Cristian Otopeanu.

Fotografiile cu Kennedy au fost realizate în perioada 1958-1962, iar într-una dintre fotografiile oferite de realitatea.net apare şi soţia lui John F. Kennedy, Jacqueline Kennedy.

Fotografiile cu Richard Nixon au fost realizate în 1969, la întâlnirea oficială cu Park Chung-hee, fostul președinte al Coreei de Sud, care avea să fie asasinat două luni mai târziu.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA FOTOGRAFIILE RARE CU JOHN F. KENNEDY ȘI RICHARD NIXON!

Cine au fost John F. Kennedy și Richard Nixon

John F. Kennedy (1917-1963)

John Fitzgerald Kennedy a fost cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Kennedy a fost precedat în funcție de Dwight D. Eisenhower (mandat 1953-1961), iar după moartea lui Kennedy (1963) a urmat Lyndon Johnson, până în 1969, când a fost votat Richard Nixon.

Învestit în funcție în ianuarie 1961, John Kennedy a rostit în cadrul discursului de 14 minute memorabila frază "Așadar, dragi compatrioți, nu întrebați ce poate să facă țara pentru voi, întrebați ce puteți face voi pentru țara voastră".

Pe 22 noiembrie 1963, John F. Kennedy a fost asasinat la Dallas. În urma mai multor anchete guvernamentale, s-a stabilit că asasinul lui Kennedy a fost Lee Harvey Oswald. Totuși, și astăzi există controverse cu privire la adevăratul asasin al lui Kennedy. La rândul lui, Oswald a fost împușcat mortal două zile mai târziu, chiar în sediul poliției din Dallas, de către Jack Ruby, la acea vreme proprietar de cluburi de noapte în Dallas, dar suspectat de legături cu Mafia. Ruby s-a îmbolnăvit și a murit de cancer pulmonar patru ani mai târziu (1967).

Richard Nixon (1913-1994)

Richard Nixon a fost cel de-al 37-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Richard Nixon a fost precedat în funcție de Lyndon Johnson (mandat 1963-1969) și succedat de Gerald Ford (mandat 1974-1977).

Richard Nixon rămâne în istoria SUA drept singurul președinte american care a demisionat din funcție. De ce a recurs Nixon la acest gest în august 1974? Totul a pornit de la Scandalul Watergate.

Pe scurt, Afacerea Watergate a fost un scandal politic început în 1972. Președintele în funcție, republicanul Richard Nixon, care urma să candideze pentru un nou mandat, a luat decizia de a-şi spiona adversarii din Partidul Democrat prin instalarea unor dispozitive de ascultare în complexul de birouri al hotelului Watergate din Washington. Misiunea a eșuat, cei 5 spărgători fiind în cele din urmă arestați. Cu toate acestea, Nixon a fost reales președinte în 1972 și totul părea a se fi mușamalizat. Dar cotidianul Washington Post a declanșat o investigație pe tema Watergate, iar Richard Nixon a fost constrâns să demisioneze pe 8 august 1974.