MENIU

300 de școli susțin doar cursuri online, la patru zile de la deschidere. Anunțul Ministerului Educației

300 de școli susțin doar cursuri online

Ministerul Educației a anunțat că numărul școlilor aflate în scenariul roșu a ajuns, joi, la 300. Astfel, față de luni, când a început noul an școlar, numărul unităților de învățământ unde se fac doar cursuri online a crescut cu 40. 

Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, situația în țară este următoarea:

- în Scenariul 1, care presupune participarea fizică a preșcolarilor și elevilor la cursuri, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară, se află 12.981 de unități de învățământ

- în Scenariul 2 sunt 4.375 de unități de învățământ. Acest scenariu presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și revenirea parțială, prin rotație de una-două săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu.

- În scenariul 3, care presupune participarea online, se află 300 de unități de învățământ.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către Direcțiile de Sănătate Publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ. Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total al cazurilor noi din ultimele două săptămâni raportat la 1.000 de locuitori, amintește ministerul.

Mai multe articole despre:
scoli in scenariul rosu ministerul educatiei