MENIU

24 de morți, inclusiv adolescenți, într-un atac sinucigaș asupra unui centru de învățământ din Afganistan

24 de oameni au murit într-un atac comis în Afganistan

Cel puţin 24 de oameni au fost uciși într-un atac sinucigaș cu bombă comis în fața centrului Kawsar-e Danish din vestul Kabulului. Cele mai multe victime aveau între 16 și 26 de ani. 

Încă 57 de persoane au fost rănite după ce un atacator şi-a detonat încărcăturile explozive pe stradă, în faţa centrului, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne. 

Atacul a avut loc sâmbătă, într-o zonă locuită în mare parte de comunitatea şiită. În trecut, această minoritate a fost ținta mai multor atacuri din partea unor grupări precum Stat Islamic.

Într-un mesaj postat pe Instagram, gruparea jihadistă a revendicat atacul, fără a prezenta dovezi, însă talibanii au respins implicarea membrilor acestei grupări în atentat. 

Emisarul special al SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a amintit că astfel de atacuri asupra civililor sunt crime de război, Într-un mesaj pe Twitter, oficialul american a făcut apel la accelerarea procesului de pace, transmite Agerpres.

În ultimele săptămâni, peste 150 de civili au fost uciși în confruntările dintre talibani și forțele guvernamentale. Violențele continuă în ciuda negocierilor de pace începute, luna trecută, în Qatar. Conflictul intern din țară a fost declanșat la finalul anului 2001, după ce talibanii au fost înlăturați de la putere de forțele americane. Din cauza violențelor, zeci de mii de civili au fost nevoiți să-și părăsească locuințele.