MENIU

15 ianuarie, etapa a doua a imunizării: cum afli unde te poți vaccina anti-covid 

15 ianuarie, etapa a doua a imunizării: cum afli unde te poți vaccina anti-covid / Foto: Inquam Photos, Octav Ganea

Lista centrelor de vaccinare anti-COVID se va extinde din 15 ianuarie, când începe cea de-a doua etapă de imunizare, la 750. Autorităţile anunţă că persoanele de peste 65 de ani se vor putea programa individual sau prin medicul de familie pentru vaccinare, precum şi prin intermediul unui call-center, la numărul 021-41.44.425. Aparţinătorii vor putea înscrie până la 10 persoane din familie.

Centre de vaccinare anti-covid în București

În Capitală, vor fi deschise circa 200 de puncte de vaccinare, cele mai mari dintre acestea fiind organizate la Romexpo, Circul Metropolitan, Palatul Copiilor, spitalele Floreasca, Colentina şi Colţea. 

Potrivit medicului Oana Nicolescu, director executiv la DSP Bucureşti, au fost selectate amplasamentele care ofereau cele mai bune condiţii de vaccinare, erau uşor accesibile şi cunoscute de populaţie. Directoarea a mai spus că aceste centre trebuie să fie avizate până pe 15 ianuarie, pentru a deveni funcţionale şi pentru a rămâne deschise timp îndelungat. 

În Sectorul 1, printre cele mai mari centre de imunizare se numără cel de la Centrul expoziţional Romexpo; în Sectorul 2, cele de la Circul Metropolitan Bucureşti şi Spitalul Colentina; în Sectorul 3, cele de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Gral Medical şi Spitalul Colţea; în Sectorul 4, cele de la Grand Arena Mall şi Palatul Copiilor; în Sectorul 5, cel de la Liberty Center Mall şi în Sectorul 6, cele de la Clubul Seniorilor „Mihai Eminescu” şi Centrul medical Doris. 

Totodată, a mai spus dr. Oana Nicolescu, vor fi centre de vaccinare pentru populaţie în clinici private care au pus spaţii la dispoziţie, dar şi în spitale publice, cum sunt Obregia, Floreasca, Universitar, Militar.

Lista bolilor cronice pentru care se face vaccinarea 

Autorităţile au stabilit o listă a bolilor cronice pentru care se face vaccinarea anti-COVID în cea de-a doua etapă. Astfel, lista include diabetul zaharat; obezitatea; alte boli metabolice, inclusiv congenitale; afecţiuni cardiovasculare; renale; oncologice; pulmonare; neurologice – inclusiv sindromul Down – hepatice severe şi moderate; boli autoimune şi imunodepresii severe, pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA. Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunţat că platforma de programare va fi funcţională începând cu data de 15 ianuarie, ora 15.00. 

"Persoanele de peste 65 de ani se vor putea programa individual sau prin medicul de familie, precum şi prin intermediul unui call-center, la numărul 021-4144425. Aparţinătorii vor putea înscrie până la 10 persoane din familie", a mai spus Gheorghiţă.