MENIU

14 afgani și pakistanezi, prinși de polițiștii de frontieră de la la Nădlac

14 afgani și pakistanezi, prinși de polițiștii de frontieră de la la Nădlac

În ultimele 24 de ore, în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni pe linia migraţiei ilegale, au fost depistaţi 14 cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 12.01.2021, în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, la volanul unui ansamblu rutier, înmatriculat în Turcia. Acesta a semnalat poliţiştilor de frontieră faptul că, în timp ce aştepta la rând pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, a auzit zgomote din semiremorca automarfarului.

Poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, opt persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, doi adulți și şase minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 22 de ani, toți fiind solicitanţi de azil în România.

Imediat, cei şase cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul sectorului, iar în cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetățeni din Afganistan şi Pakistan, cinci adulți cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, și un minor în vârstă de 17 ani. Citește continuarea pe realitateadearad.net.

 

Mai multe articole despre:
Arad Arad-Nădlac