Peste 100.000 de pelerini au ajuns până acum la racla Sfintei Parascheva. Tradiționalul pelerinaj „Calea Sfinților” a fost transmis în direct
Peste 100.000 de pelerini au venit la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva, iar acum la ora 19 are loc tradiționalul pelerinaj „Calea Sfinților”.
Peste 100.000 de credincioși s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva în ultimele zile. Oamenii au fost nevoiți să aștepte chiar și 10 ore, iar cozile s-au întins și pe 8 kilometri. Cu toate acestea, enoriașii susțin că toată așteptarea merită și au mărturisit că Sfânta Parascheva le-a ascultat întotdeauna rugăciunile.
Părintele Sofian Costea a participat la pelerinaj și le-a transmis credincioșilor o rugăciune emoționantă. Acesta este nevăzător din naștere, însă credința aduce bucurie în viața lui.
”De nu poti să alini cu lacrimi, poti sa alini cu o vorbă bună, numai inima să știe pe orice rană când și cum s-o pună. Sfânta Parascheva stie cu inima ei generoasă să puna lacrima rugăciunii sale de mijlocire la mantuitorul Hristos pentru suferinta fiecaruia dintre noi ca să ne ridice din suferință”, a spus Părintele Sofian Costea.
Oamenii care s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva au mărturisit că rugăciunile le-au fost ascultate întotdeauna, și au reușit să treacă peste probleme grave de sănătate.