MENIU

1 mort și 6 răniți, în urma unui accident devastator transmis Live pe Facebook, în Buzău

Sursa foto: Captură video

Un accident rutier grav a avut loc, miercuri seară, în zona localităţii Ţinteşti din Buzău. Un bărbat a murit, iar alte şase persoane au fost grav rănite, în urma unei coliziuni dintre două autoturisme. Întreaga scenă a fost filmată cu telefonul și transmisă, în direct, pe o rețea de socializare.

Potrivit Poliției Rutiere, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Brăila către Buzău, un șofer de 56 de ani, din Tulcea, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe aceeași direcție de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Brăila.

În urma impactului, ambele maşini au fost proiectate pe contrasens, acolo unde s-au lovit de un alt autoturism şi apoi au ajuns în afara carosabilului.

Accidentul s-a soldat cu moartea șoferului de 56 de ani și rănirea altor șase persoane care au fost transportate la Spitalul Județean Buzău.

Înainte de accident, o pasageră din maşină transmitea Live pe Facebook imagini cu şoferul şi pasagerul din dreapta.

Cel mai probabil, din cauza faptului că nu era atent, şoferul de 56 de ani a intrat în plin, cu viteză, într-o maşină care circula din sens opus.

Pentru şoferul de 56 de ani, medicii chemaţi la locul accidentului nu au mai putut face nimic, în timp ce alte şase persoane, grav rănite, au fost transportate de urgenţă la spital.

Mai multe articole despre:
accident victime buzau facebook