Codul bunelor maniere: cum trebuie aranjată masa festivă de Crăciun Crăciunul este o sărbătoare a familiei, a prietenilor, când toți se strâng în jurul unei mese îmbelșugate. În orice casă miroase a brad, a cozonac și portocale, iar atmosfera festivă, de sărbătoare, trebuie să se reflecte și în modul în care aranjăm masa de Crăciun.
Casa le-a fost spartă chiar înainte de Crăciun. Reacţia proprietarilor este, însă, incredibilă Televizoare, laptopuri, iPad-uri, bijuterii, acte şi cadourile de Crãciun pentru un bãieţel de patru ani. Asta au furat hoţii care au spart casa soţilor Alexandra şi Andre Mahjouri.
Un parfum "delicat și totuși puternic", inspirat de Vladimir Putin, pus în vânzare la Moscova Un parfum care are imprimat pe sticluță un portret din profil al președintelui rus Vladimir Putin și a cărui aromă este inspirată, potrivit creatorului său, de însuși liderul de la Kremlin, a fost pus în vânzare joi, în ajunul Crăciunului, a transmis agenția Sputnik, preluată vineri de agenția de presă macedoneană MIA.
Ce să faci pentru ca bradul de Crăciun să reziste mai mult: dă-i să "bea" votcă Bradul de Crăciun este nelipsit în casele românilor în această perioadă. Pentru ca acesta să reziste mai mult, este de preferat să fie amplasat departe de sursa de căldură din cameră şi să fie pulverizat zilnic cu apă.
Video Un cunoscut cântec dedicat Crăciunului, cea mai bine vândută piesă din istorie Cel mai bine vândut hit-single din istorie este un cântec dedicat Crăciunului.
Cum se sărbătoreşte Crăciunul în jurul lumii. Povestea Moşului care le aduce daruri copiilor Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus, dar este şi sărbătoarea care aduce an de an în familie obiceiuri precum colindatul şi împodobirea bradului, sub care copiii aşteaptă darurile Moşului.
Video Cum cureţi cel mai uşor petele de vin roşu de pe faţa de masă sau de pe haine Vinul roşu este nelipsit la masa de Crăciun sau de Revelio. Cum, însă, uneori se mai întâmpli şi mici accidente, este bine să ştiţi cum curăţaţi cel mai uşor petele făcute de această băutură.
Video Un moment de aur cu Toma Caragiu: cum să împodobeşti bradul de Crăciun Aţi împodobit bradul de Crăciun? Dacă aveţi nevoie de sfaturi, iată câteva din partea regretatului actor Toma Caragiu.
Sezonul de schi se deschide la Predeal, deşi pârtiile nu sunt funcţionale Sezonul de schi 2015-2016 la Predeal se va deschide sâmbătă, 26 decembrie, cu un spectacol, chiar dacă pe nicio pârtie din stațiune nu se schiază din cauza lipsei zăpezii.
Video Cum arată cel mai luminat pom de Crăciun: are peste 518.000 de beculeţe Cel mai luminat pom de Crăciun conține 518.838 luminițe și a fost împodobit la inițiativa și sub îndrumarea australianului David Richards.
Mesaje de Crăciun 2015. 100 de feluri de a spune "Sărbători fericite" Un articol în care vei găsi peste 80 de mesaje de Crăciun pentru cei dragi. Alege câteva dintre ele și spune-le celor dragi "Sărbători Fericite" într-un mod special.
Ştiaţi că există un muzeu al Crăciunului? Unde se află şi ce pot vedea cei care îl vizitează Muzeul Crăciunului din Germania, cunoscut în întreaga lume ca un simbol al romantismului german, prezintă istoria Crăciunului de la începuturile sale până la mijlocul secolului al XX-lea. Vizitatorii pot vedea decorațiuni de Crăciun foarte vechi din Germania și pot afla istoria acestei sărbători cu tradițiile sale seculare.
Deliciul din seara de Crăciun. Ceafă de porc cu miere și muștar Ceafa de porc cu miere si mustar este o reteta cu care, cu siguranta, va veti impresiona invitatii in zilele de sarbatoare care urmeaza. Pentru preparare, aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:
Bănuia că soțul o înșală. I-a luat prezervativul, a făcut o gaură mică în el, a așteptat. Ce a urmat O femeie care bănuia că soțul o înșală a găsit o metodă uluitoare pentru a-l prinde pe acesta asupra faptului. Apoi, și-a relatat povestea pe rețelele de socializare pentru a servi drept exemplu pentru alți bărbați care calcă strâmb.
Iată cum îţi poţi picta pe unghii hainele lui Moş Crăciun şi ale elfilor Iata cum poti avea pe unghii hainele Mosului si ale elfilor. Desenul este simplu, va trebuie rabdare si un pic de indemanare.
TOP 4 cele mai bune la pat femei din istorie. Una şi-a început ''activitatea'' la mănăstire Toată lumea ştie că bărbaţii sunt cei care de obicei se mândresc cu CV-urile lor sexuale, însă nu ştim cât de productive şi de folositoare sunt partidele lor de sex.
Cele mai sexy Crăciuniţe. Galerie hot Cum ar fi ca în loc de Moş Crăciun, domnilor să le aducă darul chiar o crăciuniţă sexy?
MESAJE DE CRACIUN. Sarbatori fericite: Cele mai frumoase mesaje, sms-uri și urări de Crăciun MESAJE DE CRACIUN. Daca Sărbătorile v-au prins pe nepregătite și nu ați apucat să le scrieți celor dragi o scrisorică, acum e momentul să o faceți. Realitatea.net vă oferă câteva sugestii de mesaje de Crăciun, numai bune de trimis la familie, priete ni sau colegi. SARBATORI FERICITE și treceți la scris!
Scenarii apocaliptice pentru 2016. Care sunt cele mai negre previziuni ale specialiştilor Preţul petrolului va sări de 100 de dolari/baril, după ce Statul Islamic va distruge rafinăriile din Orientul Mijlociu, iar Angela Merkel va fi forţată să demisioneze, generând haos în Uniunea Europeană. Vezi care sunt scenariile apocaliptice pe care unii specialişti le întrevăd pentru 2016.
A născut în timp ce dormea. Nu şi-a văzut fiul decât mai târziu, când s-a trezit din somn O femeie din Birmingham nu are nicio amintire legată de momentul în care a născut, întrucât dormea în timp ce fiul ei a venit pe lume.
Ce spune culoarea părului despre viaţa sexuală a unei femei Sexologii susţin, cu explicaţii destul de clare, că oricine poate află detalii despre viaţă sexuală a unei femei, doar după culoarea părului acestora.
Era în avion şi şi-a făcut un selfie, dar după ce s-a uitat la poză a început să urle Imaginea alăturată a devenit virală pe reţelele de socializare şi a stârnit dezbateri aprinse.
Alt tip Cum a apărut o mireasă în fața altarului? Preotul a dat-o imediat afară: ”E o blasfemie” O mireasă a fost dată afară din biserică din cauza rochiei indecente pe care o purta în fața altarului.
SARBATORI FERICITE. Mesaje de Crăciun pentru toată lumea. 10 idei minunate SARBATORI FERICITE. Probabil că nu există perioadă mai frumoasă din an decât cea a Sărbătorilor de iarnă. De Crăciun, cel mai bine este să fii alături de cei dragi, dar dacă nu poți, ar trebui să le trimiți un MESAJ DE CRACIUN. În acest articol vei găsi MESAJE DE CRACIUN, FELICITARI DE CRACIUN, SMS-uri DE CRACIUN, toate numai bune de trimis familiei și prietenilor. SARBATORI FERICITE îți urăm!
Andreea Esca, huiduită de Revelion: "Eu, bogătașa în figuri!" Cunoscuta prezentatoare TV Andreea Esca a publicat pe blogul său un articol inedit, în care rememorează cele mai frumoase, amuzante sau chiar ciudate experienţe de Revelion.
Vreţi să schiaţi de Crăciun? Ce pârtii sunt deschise şi câţi bani trebuie să scoateţi din buzunar Turiştii pot schia în condiţii bune la Sinaia, unde pârtiile de mare altitudine sunt acoperite cu zăpadă naturală, dar şi la Azuga, unde au fost pornite tunurile de zăpadă pe pârtiile pentru începători, precum şi la Poiana Braşov, stratul de zăpadă măsurând aproximativ 40 de centimetri.
Ce vinuri se potrivesc cel mai bine cu bucatele de pe masa de Crăciun Sfânta sărbătoare a Crăciunului este primul praznic împărătesc cu dată fixă, ea marcând nașterea Domnului Iisus Hristos, și este sărbătorită de către creștinii din lumea întreagă la 25 decembrie. Pe meleagurile românești, în jurul mesei din ziua de Crăciun se așează, de obicei, toți ai casei, aceasta fiind, în mod tradițional, o sărbătoare ce se petrece în familie.
MESAJE DE CRĂCIUN pentru familie şi prieteni. Trimite un MESAJ DE CRĂCIUN MESAJE DE CRĂCIUN pentru familia ta: dacă nu ai apucat să îţi vezi părinţii, fraţii, surorile, copiii, vorbeşte cu ei, trimite-le un mesaj. MESAJE DE CRĂCIUN amuzante sau clasice, religioase, mesaje în versuri. Trimite un mesaj în noaptea de Ajun! La mulţi ani! Iată cele mai inspirate MESAJE DE CRĂCIUN:
MESAJE DE CRĂCIUN 2015. Cele mai haioase și trăsnite MESAJE, SMS-uri şi URĂRI de CRĂCIUN MESAJE DE CRĂCIUN 2015. Sărbătoarea Crăciunului se apropie, ocazie cu care fiecare dintre noi își aduce aminte de toți cei dragi și dorește să îi surprindă cu cele mai frumoase urări. MESAJE DE CRĂCIUN 2015, propuse de Realitatea.net.