Furtună devastatoare în America de Sud: cel puţin 22 de morţi Cel puțin 22 de persoane și-au pierdut viața și circa 30 sunt date dispărute în America Centrală după trecerea furtunii tropicale Nate, care amenință acum Statele Unite și Mexicul, unde s-ar putea transforma în uragan, notează AFP.
Noi tensiuni în Catalonia: Liderii separatişti, judecaţi pentru rebeliune Responsabili separatiști catalani urmează să compară vineri în fața justiției spaniole pentru rebeliune, un eveniment care ar putea spori și mai mult tensiunile între Madrid și Barcelona, relatează Agerpres.
Cea mai puternică organizaţie a armelor de foc din SUA dă înapoi după măcelul din Las Vegas National Rifle Association (NRA) s-a declarat joi favorabilă unor "reglementări suplimentare" privind mecanismele utilizate de autorul atacului de la Las Vegas pentru a transforma armele semiautomate în arme automate, o luare de poziție surprinzătoare pentru acest lobby al armelor de foc, relatează AFP.
Arabia Saudită îl "trădează" pe Trump: cumpără sisteme de apărare de la Rusia După Turcia, un alt aliat tradiţional al Americii, Arabia Saudită îşi cumpără sisteme militare de apărare antiaeriană de la ruşi.
Incendiu criminal la o grădiniță. Paznicul unității a stropit victimele cu alcool și le-a dat foc 5 copii şi o educatoare au murit într-o grădiniţă din oraşul brazilian Janaúba, cuprinsă de un incendiu criminal.Paznicul unităţii a stropit victimele cu alcool, potrivit Globo.
Donald Trump ia o decizie crucială în privinţa acordului nuclear cu Iranul Președintele american, Donald Trump, va face declarații "în zilele următoare" în legătură cu acordul privind programul nuclear iranian, a anunțat joi purtătoarea sa de cuvânt, Sarah Huckabee-Sanders, într-un moment în care Casa Albă caută o modalitate de a mări presiunea asupra Teheranului fără să arunce textul în aer, relatează AFP.
Mesajul descurajant al UE pentru Catalonia Comisarul european pentru afaceri economice și financiare, Pierre Moscovici, a afirmat joi că, independentă părăsind Spania, Catalonia "nu va fi membră a Uniunii Europene", relatează AFP.
Jurnalistă moartă din cauza epuizării. Cazul a fost făcut public după trei ani Moartea unei jurnaliste din Japonia, în vârstă de 31 de ani, a fost cauzată de munca excesivă, potrivit concluziei inspectorilor de muncă.
Mega-eveniment NATO la București. 800 de oficiali din 50 de țări, la Palatul Parlamentului Palatul Parlamentului găzduiește zilele acestea Adunarea Parlamentara a NATO, un eveniment la care participa 800 oficiali din 50 de state. Totul va culmina cu discursuri ținute de președintele Klaus Iohannis, șefii celor doua camere ale Parlamentului și secretarul general al NATO. Organizarea Adunării Parlamentare a NATO a costat aproape 11 milioane de lei.
Criminalul din Las Vegas avea în plan să atace și alte festivaluri de muzică Criminalul în masă din Las Vegas, Stephen Paddock, își făcuse rezervări hoteliere și la alte festivaluri de muzică din Statele Unite, unul dintre ele în Chicago, la care participase și Malia Obama, fata de 19 ani a fostului președinte american, transmite The Telegraph.
Zece rachete, lansate de submarine ruseşti din Marea Neagră. Ţinta: reţele teroriste Stat Islamic Submarine militare ale Flotei ruse din Marea Neagră aflate în misiune în Mediterană au lansat, joi, zece rachete de croazieră Kalibr spre poziţii din estul Siriei ale reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă Ministerul rus al Apărării.
Furtună puternică. Doi oameni a murit, peste 10 sunt răniți O femeie a murit la Hamburg după ce vântul puternic din timpul furtunii din nordul țării a provocat prăbușirea unui copac peste mașina în care se afla, a anunțat joi brigada de pompieri a orașului, avertizându-i pe locuitorii orașului să rămână în case.
Atentat sinucigaș la o moschee: cel puțin 18 morți și 27 de răniți Un atentat sinucigaș a avut loc, joi după-masă, lângă o moschee șiită din Pakistan, din regiunea Balochistan, transmite presa internațională.
Alertă la Paris! Dispozitiv exploziv, depistat sub un camion Un dispozitiv exploziv improvizat a fost găsit, joi dimineaţă, sub un autocamion, în capitala Franţei, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de cotidianul Le Figaro, potrivit Mediafax.
Mișcare fără precedent a Madridului, pentru blocarea independenței Cataloniei Curtea Constituțională a Spaniei a suspendat sesiunea de luni a parlamentului catalan, pentru a bloca o posibilă declarare unilaterală a independenței, notează BBC News.
Rusia, acuzată că a lansat atacuri cibernetice asupra Letoniei înainte de Zapad 17 Moscova se află, probabil, în spatele întreruperilor care au afectat rețeaua de comunicații mobile a Letoniei înainte de exercițiile militare ruse "Zapad" de luna trecută, potrivit unor oficiali letoni și din cadrul NATO.
Focuri de armă în New York: o persoană a murit Focuri de armă pe un șantier de construcții de pe strada 59th West din New York, în urma cărora o persoană a murit. Poliția nu a reușit să descopere încă cine este autorul atacului, anunță Dailymail.
Hotelul magic din Suedia. Nici nu vă imaginați cum poate arăta în interior. IMAGINI UNICE În Suedia a fost inaugurat un hotel de gheață care nu mai trebuie reconstruit an de an. E primul din lume primește permanent clienți, indiferent de anotimp.
După ce l-a numit ”tâmpit” pe Trump, șeful diplomației SUA are zilele numărate în administrație Secretarul american de Stat Rex Tilerson pare a fi la un pas de a părăsi administrația Donald Trump. În vreme ce nu a fost vreodată pe deplin integrat în echipa lui Trump, Tillerson se află acum într-o poziție și mai fragilă după relatările privind cuvintele grele pe cvare le-a aruncat în direcția președintelui în vara acestui an.
Mama românului rănit în atacul de la Las Vegas a postat pe Facebook o nouă fotografie cu acesta Starea românului de 23 de ani rănit în atacul din Las Vegas s-a îmbunătăţit Tânărul respiră singur, a anunţat mama acestuia, pe Facebook, care a postat şi o fotografie cu fiul său.
Lovitură grea pentru SUA din partea Rusiei și Coreei de Nord. Phenianul are o nouă rețea de internet O companie de stat din Rusia a stabilit o nouă conexiune de internet cu Coreea de Nord, ceea ce ar putea submina efurturile SUA de a izola această țară. Prima conexiune de internet trece prin China.
”Emirul” Al-Nusra, în comă. Zeci de oameni morți după un bombardament șocant al Rusiei Un bombardament executat de Rusia în Siria a ucis 40 de teroriști și l-a rănit grav pe un lider al grupării Al-Nusra, susține Ministerul Apărării de la Moscova.
Asalt sângeros în Irak: 196 de militanți ai Statului Islamic uciși, un oraș recucerit Forțele irakiene au anunțat joi că au recucerit centrul orașului Hawija, ultimul bastion al grupării jihadiste Stat Islamic (SI) și au afirmat că își 'continuă înaintarea' pentru eliberarea zonelor adiacente, informează AFP, citată de Agerpres.
Photo Născută în Pripiat, în ziua catastrofei de la Cernobîl. Au zis că nu va supraviețui. Cum arată acum Este ultima persoană născută la Pripiat, orașul părăsit după catastrofa nucleară de la Cernobîl. Unii credeau că nu va supraviețui.
Prietena asasinului din Las Vegas rupe tăcerea. Ce a spus despre planul funest al iubitului său Prietena atacatorului din Las Vegas susține că ea nu știa nimic din planul funest al lui Stephen Paddock, care a ucis duminică 58 de oameni și a rănit alți 489, potrivit bbc.com.
Femeie condamnată la ÎNCHISOARE pentru că nu şi-a VACCINAT copilul: E împotriva credinţei mele O mama din statul american Michigan a fost condamnata la sapte zile de inchisoare dupa ce a refuzat ordinul unui judecator de a-si vaccina fiul in varsta de noua ani. Desi initial parintii copilului au fost de acord cu vaccinarea acestuia, mama baietelului, Rebecca Bredow, a refuzat ca acesta sa-l mai faca, potrivit BBC.
Declaraţia SURPRIZĂ a unui oficial al CIA despre PSIHICUL dictatorului din Coreea de Nord Liderul nord-coreean Kim Jong-Un este un om politic rațional, un fapt de care SUA trebuie să țină cont în relațiile sale cu Phenianul, a declarat miercuri un responsabil al CIA, expert pe probleme coreene, relatează AFP.
Un soldat a furat o mașină ca să ducă la spital răniții din Vegas. Ce spune proprietarul vehiculului Un fost militar american care a asistat la concertul din Vegas în timpul tragediei a furat o mașină găsită în apropiere pentru a duce la spital 24 de răniți. Trei zile mai târziu, a primit un mesaj de la proprietarul autoturismului.
Anunţ de ultimă oră despre VIZE. "Un nou pas pentru intrarea României în Schengen", spune Macovei Parlamentul a votat miercuri propunerea Consiliului de a acorda Bulgariei și României acces la Sistemul de informații privind vizele (Visa Information System).
Întrevedere Fifor-Klemm. Discuții despre evoluția relațiilor româno-americane în domeniul Apărării Evoluția relațiilor dintre România și SUA în domeniul apărării, în cadrul Parteneriatului strategic, și necesitatea consolidării cooperării în regiune s-au aflat printre temele discuției avute miercuri de ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm.